Furnizorul de servicii medicale private Centrul Medical Unirea (CMU), controlat de fondul american de investitii Advent International, estimeaza pentru urmatorii doi-trei ani afaceri duble fata de nivelul inregistrat odata cu achizitia Euroclinic, de 30 de milioane de euro.
“Vom incheia anul acesta cu o cifra de afaceri de circa 30 de milioane de euro, iar pentru urmatorii ani ne-am propus sa dublam nivelul inregistrat odata cu fuziunea Euroclinic”, a declarat Wargha Enayati (foto), director general al lantului de clinici CMU. Prin aceasta fuziune, CMU va trece pe locul secund in topul celor mai mari operatori de servicii medicale private, imediat in spatele MedLife, care estimeaza pentru acest an afaceri de 38 de milioane de euro.
La sfarsitul saptamanii trecute, oficialii companiei au anuntat tranzactia prin care CMU a preluat pachetul actiunilor detinute de grupul financiar olandez Eureko in cadrul Euroclinic. Valoarea tranzactiei nu a fost facuta public, dar surse din piata citate de Mediafax au estimat-o in jurul a 30 de milioane de euro.
Wargha Enayati a adaugat ca discutii in vederea unei posibile fuziuni intre CMU si Euroclinic se poarta inca de acum patru-cinci ani, dar ca tranzactia nu ar fi devenit realitate fara ajutorul financiar din partea Advent International, fond de investitii care, incepand cu martie anul acesta, detine 80% din actiuni.
Frans Van der Ent, country manager al Eureko, a declarat ca in ultimele sase luni a primit oferte de vanzare pentru Euroclinic de la circa 10 investitori. “Pentru clinici, este mai bine sa faca parte dintr-un grup mai mare”, a declarat seful Eureko Romania intr-o conferinta de presa.
Acesta a explicat ca decizia de vanzare a Euroclinic nu a fost motivata de probleme financiare ale grupului financiar, ci de o reevaluare a tuturor business-urilor grupului in Romania. “In urma aceste