Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Farmaciile din Olt vor primi din nou bani pentru plata datoriilor

Publicat in GAZETA de SUD, marți 21 septembrie 2010 ·

După ce, la începutul acestei luni, farmaciile au primit, prin Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) Olt, fonduri de la Ministerul Sănătăţii pentru plata datoriilor, zilele acestea se aşteaptă altă tranşă de bani. Directorul CAS Olt, Florin Ciocan, nu a putut preciza suma pe care o va primi judeţul de la MS, însă a declarat că banii vor sosi în scurt timp.

Peste 1,087 de miliarde de lei pentru stingerea datoriilor

Peste 1,087 de miliarde de lei vor fi achitate în această lună de autorităţile sanitare în vederea stingerii datoriilor pe care le au la farmacii pentru plata medicamentelor compensate şi gratuite, se arată într-un comunicat al ministerului.

MS a solicitat la sfârşitul săptămânii trecute Ministerului Finanţelor Publice deschiderea prevederilor bugetare pentru încă 704,1 milioane de lei din sumele prevăzute la rectificare, care vor fi utilizate de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate pentru plata medicamentelor compensate şi gratuite acordate în ambulator.

Aceste fonduri se adaugă celor 383,5 milioane de lei, plătite deja, în limita prevederilor aprobate în trimestrul al treilea, pentru stingerea parţială a arieratelor şi obligaţiilor de plată către farmacii.

Directorul CAS Olt a mai informat că ministerul a alocat o sumă însemnată şi pentru farmaciile din judeţ, fonduri cu care s-au acoperit datoriile până în decembrie 2009.

Rectificare

La rectificarea bugetară din august 2010, Ministerului Sănătăţii i s-a atribuit suma de 2,9 miliarde de lei, din care 859,9 milioane de lei vor fi transferaţi în bugetul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate pentru plata arieratelor spitalelor din toată ţara, indiferent dacă au fost descentralizate sau nu, mai informează ministerul.

Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina a primit luna aceasta 16,5 milioane de lei, Spitalul de Pneumoftiziologie Scorniceşti -

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 7 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 6 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 6 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 8 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 10 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 9 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Un șofer a blocat autostrada A1 cu un camion, pe sensul Pitești – București. Ce a urmat apoi

Cancan acum 7 ore
Scene neobișnuite duminică după-amiază pe Autostrada A1, pe sensul Pitești – București, unde traficul a fost complet blocat în urma unui protest neașteptat. Un șofer de camion a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul carosabilului, s-a urcat pe ca

SuperLiga: Rapid și CFR Cluj, remiză spectaculoasă în Giulești

HotNews acum 5 ore
Rapid București și CFR Cluj au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat duminică, pe stadionul din Giulești, în etapa a doua din SuperLiga. Rapid București – CFR Cluj 1-1 Echipa antrenată de Dan Petrescu a deschis scorul în miinutul 25, când

Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Gheorghe Piperea

Gandul acum 6 ore
Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Gheorghe Piperea, europarlamentar. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 8 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Vremea

București
acum

21°
lun.

21°/38°
mar.

24°/42°
mie.

22°/37°
joi

23°/39°
Iasi
acum

19°
lun.

19°/33°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

19°/30°
Constanta
acum

19°
lun.

19°/34°
mar.

24°/30°
mie.

24°/26°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

18°
lun.

18°/31°
mar.

20°/31°
mie.

17°/30°
joi

17°/31°
Timisoara
acum

18°
lun.

18°/41°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°
joi

22°/37°