Marius Lăcătuş a pierdut cursa pentru postul de selecţioner al Bulgariei. În urmă cu doar câteva minute, federaţia de la Sofia l-a numit pe germanul Lothar Matthäus în funcţia de selecţioner. Sursa: Reuters
"Neamţul Lothar Matthäus e noul selecţioner al Bulgariei", ne-a declarat un oficial al federaţiei bulgare. Matthäus îi urmează în funcţie lui Stanimir Stoilov, dat afară după catastrofalul start în preliminariile pentru Euro 2012.
Bulgaria a pierdut primele două partide din calificări, 0-4 cu Anglia, la Londra, şi 0-1 cu Muntenegru, la Sofia.
Lăcătuş a fost la Sofia
Pe lista lui Borislav Mihailov, preşedintele Federaţiei Bulgare de Fotbal, s-a aflat şi Marius Lăcătuş. Conform presei din Bulgaria, Lăcătuş, care s-a stabilit de câteva luni în Spania, a dat o fugă la Sofia pentru a negocia cu şefii federaţiei.
În cele din urmă, bulgarii l-au ales pe Lothar Matthäus, unul dintre cei mai mari fotbalişti din istorie.
Şeful lui Csaba Laszlo
În vârstă de 49 de ani, Lothar Matthäus s-a aflat ultima oară pe banca echipei israeliene Maccabi Netanya.
Germanul a mai pregătit de-a lungul carierei sale echipele Rapid Wien, Partizan Belgrad, Atlético Paranaense, Red Bull Salzburg, dar şi naţionala Ungariei (2003 - 2005), când l-a avut secund pe românul Csaba Laszlo.