Gloria şi-a risipit gloanţele, Braşovul a căutat pe contre lovitura de graţie. Pînă la final, s-au anihilat reciproc.
La cum au început gazdele, se anunţa măcel, aseară, pe Someş. Szukala, neamţul reprofilat "vampir", a nimerit bara, din 6 metri, apoi fraţii Moraes au început să ameţească ariergarda lui Isăilă. Junior Moraes l-a băgat în poartă, cu tot cu minge, pe Mincă (7). Gol anulat, Bistriţa a protestat, dar şi-a reluat asaltul. Tot Moraes cel mic a calibrat două degete prea sus o minge de la 18 metri, iar aceasta s-a aşezat, cuminte, pe plasă.
"Stegarii" au găsit cumva frîna. Au înghesuit centrul şi au rezistat aşa un sfert de oră. Oamenii Lordului au trecut toţi în terenul advers, iar Bruno Moraes a găsit breşa. Pe 6 metri a fost blocat însă, la sacrificiu, de Mincă (26). Cu noroc, ariergarda oaspeţilor a rezistat şi în faţa lui Frăsinescu, care, cu capul, a trosnit bara (29).
Pe finalul reprizei, galben-negrii au ieşit din carapace. Găsit ca şi cu radarul de Chipciu, Dedu a stricat faza, trimiţînd slab, cu capul. În numai 6 minute, Bruno Moraes a ratat două ocazii imense, după reluare, apoi Gloria a început, subit, să aibă probleme în apărare. Chipciu, din unghi, şi Dedu, singur pe 6 metri, nu l-au putut învinge pe Albuţ (67).
Braşovul echilibrase iar disputa, căutînd lovitura de graţie pe centrul, tot mai fragil, al defensivei amfitrionilor. "Vampirii" au forţat cu toate liniile pe final, dar tabela a rămas blocată, sec, pe 0-0.
"Cu toţii sîntem vinovaţi pentru acest semieşec! Cînd aveam posesia, a doua sau a treia pasa era greşită. Bine măcar că n-am pierdut"
Remus Vlad, director tehnic Gloria
"Consider că rezultatul e echitabil, dar acest punct nu valorează mare lucru dacă nu batem etapa viitoare Mediaşul"
Dănuţ Oprea, director tehnic FC Braşov