Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Autostrada Bucureşti – Ploieşti, în conservare

Publicat in Jurnalul, marți 21 septembrie 2010 ·

Calvarul şoferilor care circulă pe DN 1 nu se va termina curând, deoarece autorităţile mai au nevoie de 1,7 miliarde de lei pentru finalizarea Autostrăzii Bucureşti - Ploieşti, bani ce ar trebui alocaţi de la bugetul de stat. Autorităţile nu ne pot spune când se va putea circula pe Autostrada Bucureşti - Ploieşti, deoarece nu mai găsesc în buget sumele necesare finalizării lucrărilor de execuţie. "Nu mai avem bani de mult pentru investiţii şi nici anul viitor nu vor fi. Suma prevăzută în bugetul pe anul viitor pentru investiţii este mai mică decât necesarul pentru finalizarea Autostrăzii Bucureşti - Ploieşti, respectiv 1,7 miliarde de lei. Nu sunt bani", ne-a explicat Dorina Tiron, directorul Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR).

Astfel, autorităţile ne tot duc cu vorba, modificând termenul de predare a acestui proiect de la un an la altul. Dacă iniţial lucrările începute în 2007 trebuiau să fie finalizate în 2009, acest termen a fost prelungit până în iunie 2010. Acum sunt şanse extrem de mici ca pe Autostrada Bucureşti - Ploieşti să se deschidă circulaţia în decembrie 2011. "În prezent, constructorii au trecut la conservarea lucrărilor realizate la Autostrada Bucureşti - Ploieşti, deoarece vine iarna şi trebuie să facem ceva să reziste până la primăvară, când sperăm să obţinem fondurile necesare finalizării lucrării. La rectificarea bugetară din august, în loc să mai primim bani pentru investiţii, nouă ni s-au luat 300 milioane de lei", ne-a explicat Marin Ionescu, directorul Investiţii din cadrul CNADNR.

Principala problemă a acestui proiect este că trebuie realizat cu finanţare exclusivă de la bugetul de stat. În plus, proiectul nu mai reprezintă o prioritate pentru autorităţi, acum punându-se accent pe proiectele finanţate cu bani europeni.

"Nu ştiu când va fi gata. Autostrada Bucureşti - Ploieşt

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicu Sârghea a murit. Toboșarul trupei Vunk avea doar 48 de ani

Libertatea acum 4 ore
Toboșarul trupei Vunk, Nicu Sârghea, a murit, joi, la vârsta de 48 de ani. Anunțul decesului fulgerător a fost făcut pe Facebook de membrii trupei pe care a fondat-o. Lansarea piesei „Te-am sunat din greșeală”, programată mâine, a fost amânată.

Chalrambous, imediat după remiza lui FCSB cu Hoffenheim: „Băieții au făcut ceva la care nu ne-am fi așteptat”

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
. Elias Charalambous, antrenorul roș-albaștrilor, a analizat remiza din etapa a șasea a grupei unice de Europa League.

SURSE Eugen Sechila, ridicat de polițiști și dus la audieri la Parchetul General

Ziua Constanta acum 11 ore
Eugen Sechila, apropiat al lui Călin Georgescu, a fost ridicat, joi seară, de poliţişti şi dus la Parchetul General pentru a fi audiat, au declarat surse judiciare pentru Agerpres.ro. Sursele citate au arătat că măsura a fost luată după ce anchetato

A fost câștigat marele premiu la Loto 6/49, de peste 100.000 de euro. Cât a costat biletul norocos

Ziare.com acum 8 ore
Loteria Română a anunțat joi seară, 12 decembrie, că la tragerea Loto 6/49 s-a câştigat premiul de categoria I în valoare de 519.397,36 lei (peste 100.000 de euro). Potrivit Loteriei Române, biletul norocos a fost jucat la agenţia 74-100 din Bucureş

Belgia crește numărul de militari din România. Grupul de luptă NATO se extinde la nivel de brigadă

Ziare.com acum 8 ore
Belgia va crește, în anul 2025, contribuția cu trupe la Grupul de luptă al NATO din România, cu sediul la Cincu (județul Brașov), a anunțat Ministerul Apărării Naționale (MApN) al României. Această decizie a fost oficializată cu prilejul vizitei în

Selecție oferte - 13 decembrie 2024

Buna ziua Brasov acum 3 ore
ANUNŢ S.C. METROM INDUSTRIAL PARC S.A. organizează selecţie de ofertă în vederea achiziţionării serviciilor de „Proiectare instalaţii electrice - faza întocmire relevee reţele electrice şi instalaţii electrice proprietatea Parcului Industrial

Călin Georgescu recunoaște că a fost la ferma de la Ciolpani: „Am fost pentru că m-au rugat. Nu am participat la discuție”

Adevarul acum 6 ore
Călin Georgescu a recunoscut în această seară, la Realitatea Plus, a fost sâmbătă la ferma de la Ciolpani, unde s-a aflat și Horațiu Potra. Acesta a spus, însă, că nu a participat la discuțiile dintre echipa sa de pază și Potra.

Horoscop 13 decembrie 2024. Zodia care nu trebuie să ia nicio decizie astăzi

Cancan acum 10 ore
Horoscopul zilei de vineri, 13 decembrie 2024. Vezi care sunt previziunile astrale pentru fiecare zodie și ascendent în parte. Azi vei avea tendința de a te îndepărta de partenerul de viață, având senzația că te distrage de la un anumit plan profesi

Daniel Funeriu: Da, vreau să candidez la Preşedinţia României

News.ro acum 7 ore
Fostul ministru al Educaţiei Daniel Funeriu, vehiculat ca posibil candidat la alegerile prezidenţiale, a afirmat, joi seară, că este dispus să candideze. ”Da, vreau să candidez la Preşedinţia României”, a afirmat, joi seară, fostul ministru al Educa

Europa League: FCSB obţine un punct în meciul cu Hoffenheim

Mediafax acum 8 ore
În etapa a şasea din Europa League, în faţa a mii de suporteri români, FCSB a terminat la egalitate, 0-0, meciul disputat în deplasare la echipa germană Hoffenheim. În primele cinci etape, FCSB a înregistrat trei victorii, un rezultat de egalitate ş

Vremea

București
acum

-1°
vin.

-1°/4°
sâm.

-1°/4°
dum.

2°/7°
lun.

1°/6°
Iasi
acum

vin.

-4°/3°
sâm.

-4°/2°
dum.

-0°/4°
lun.

-1°/5°
Constanta
acum

vin.

1°/5°
sâm.

1°/7°
dum.

4°/8°
lun.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-1°/3°
sâm.

-2°/2°
dum.

-0°/4°
lun.

-1°/2°
Timisoara
acum

vin.

1°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

1°/7°
lun.

-0°/4°