Scriitor, critic de artă şi jurnalist, pentru Tudor Octavian, dorul de locul natal este „un amestec bizar de melancolie cu durere". N-a uitat o clipă locurile copilăriei. Născut în oraşul de pe malul Dunării, Brăila, mai precis în actualul cartier Brăiliţa, Tudor Octavian este unul dintre cei mai cunoscuţi scriitori, critici de artă şi jurnalişti români contemporani.

Îşi face meseria din plăcere şi recunoaşte că „trăieşte din scris".

„Eu am o viaţă dublă. Cei mai mulţi gazetari nu ştiu că sunt autorul multor cărţi de artă, iar mulţi oameni de artă ignoră faptul că sunt gazetar. În fapt, trăiesc din scris", ne-a spus jurnalistul.

„Am prins moace în Dunăre"

„Am plecat din Brăila la vârsta de 13 ani, ca să urmez un liceu militar. Între 19 şi 21 de ani, am muncit la PAL, am fost muncitor necalificat, apoi am plecat la Arhitectură. Din păcate, nu mai am pe nimeni în Brăila, sunt toţi la cimitir", povesteşte Tudor Octavian.

Jurnalistul îşi aminteşte cu plăcere de casa din Brăiliţa, care acum nu mai e - că a fost demolată -, de prietenii din copilărie, de chemarea irezistibilă a locurilor natale.

„Toată copilăria mea am prins moace în Dunăre. Am prins moace şi, în gropile de lângă dig, albitură. Ajutam familia cum puteam, cu mâncare. Puţini oameni recunosc că dorul de locurile natale e ceva fizic, un amestec bizar de melancolie cu durere", spune, cu vădită emoţie, Tudor Octavian.

A pipăit asfaltul

Tudor Octavian a mai fost o singură dată în Brăiliţa, unde a fost casa părintească, acum vreo zece ani. S-a aplecat şi a pipăit asfaltul, ca să „simtă" locul unde s-a aflat stâlpul de la poartă. Cineva chiar l-a întrebat ce face acolo, în stradă.

„Când au dărâmat casa, în '80, mama s-a agăţat de stâlpul porţii. A ţinut de el aşa de tare, încât a smuls stâlpul."

Întrebări şi răspunsuri

Cum sunteţi, în dubla calitate,