Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Căsăpirea profesorilor

Publicat in Adevarul, marți 21 septembrie 2010 ·

“Dacă avea viziune, nu reduceam salariile cu 25 la sută”. Această explicaţie îi aparţine primului-ministru al României şi îl vizează pe Sebastian Vlădescu, cel pe care domnul Boc l-a ţinut mai bine de un an în fotoliul de ministru al Finanţelor. Premierul nu a fost precis în legătură cu viziunea pe care trebuia să o aibă ministrul său ce se lăsa mângâiat pe burtă de gagici prin cluburile de fiţe.

În schimb, dacă parcurgi noua lege de salarizare în sistemul bugetar, îţi dai seama ce este cu adevărat ,,viziunea” în accepţiunea primului-ministru. Venituri reduse nu cu 25 la sută, ci cu până la 60%! Asta prevede noua lege care se va aplica din 2011. Cine se numără printre fericiţii “câştigători”? Profesorii!

În urmă cu doi ani, înainte de alegeri, Emil Boc garanta salarii mărite cu 50 la sută în educaţie. După vot le-a tăiat dascălilor din sporuri, le-a tăiat şi un sfert din salarii, iar acum le pregăteşte încă o reducere drastică. Sporul de rural, de pildă, este diminuat de la 5-80% din salariu la 5-20%. Prin acest spor se urmărea atragerea de personal calificat la sate, unde copiii sunt condamnaţi la prostie. Pe de altă parte, grila unică de salarizare situează un profesor gradul I, cu peste 25 de ani vechime, sub secretarul sau şeful de birou din primăria unei comune. Sunt doar câteva măsuri care vor avea un efect sigur: degradarea accelerată a calităţii resursei umane din şcoli şi licee. Oare pentru premier viziune înseamnă căsăpire?

Ministrul Educaţiei, care nu a auzit să fi murit de foame vreun profesor, este indiferent faţă de politica de exterminare a cadrelor didactice. Din păcate, domnul Funeriu s-a remarcat în mandatul său prin pocirea limbii române, prin scrierea unei legi care să lovească în foştii miniştri Ecaterina Andronescu şi Andrei Marga sau prin cumpărarea de păpuşi handicapate în loc de mijloace didactice cu adevărat performant

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

(P) Cenntro România anunță livrarea primului vehicul full electric Cenntro Logistar 200 către GLS Prahova

Cancan acum 29 minute
Cenntro România are plăcerea de a anunța livrarea primului vehicul Cenntro Logistar 200 full electric către GLS Prahova. Acest model, conceput pentru a face față cerințelor de logistică modernă, oferă o autonomie de până la 264 de kilometri, contrib

Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni. Se întoarce vara în mijlocul toamnei

Libertatea acum 58 minute
Meteorologii anunță o vreme instabilă în următoarele două săptămâni, astfel că după mai multe zile ca de vară, cu temperaturi de până la 31 de grade, vom ajunge la răciri accentuate, cu 10-11 grade mai puțin, se arată în prognoza emisă luni de ANM.

USR cere ca „Legea lui Iohannis” să fie respinsă rapid în Parlament

Mediafax acum o ora
Senatorul Narcis Mircescu, liderul grupului USR din Senat, a cerut în şedinţa Biroului Permanent suplimentarea ordinii de zi a şedinţei de Plen, astfel încât iniţiativa să fie respinsă luni. Cererea a fost, iniţial, votată în unanimitate, inclusiv d

Gândul Media Network, grupul de presă nr.1 din România

Cancan acum 29 minute
Grupul Gândul Media Network a devenit, duminică, 22 septembrie 2024, grupul de presă nr. 1 din România. Astfel, site-urile din cadrul grupului au înregistrat, în total, cel mai mare număr de clienți unici, devansând grupuri precum Digi România, Ring

Ministerul Mediului: „Se estimează că viitura de pe Dunăre va afecta România la sfârșitul săptămânii”

HotNews acum 2 ore
Viitura de pe Dunăre va ajunge în România, ca punct maxim, la sfârșitul acestei săptămâni, spune ministrul Mediului, Mircea Fechet, care luni a survolat cu un elicopter mai multe zone din țară cu risc crescut de inundații. Fechet și experți de la Ap

Ciolacu, despre amendamentul „Iohannis”: Nu e o prioritate nici pentru Guvern şi nici pentru PSD

Mediafax acum 3 ore
„Am spus foarte clar în cadrul BPN că ne asumăm o decizie. Dacă am fi vrut să continuăm anumite bâlbâieli în care spuneam că lăsăm liber parlamentarilor, după voinţa proprie... În momentul acesta avem o decizie. Nu ştiu dacă mai avem un act normativ

Cum justifică Marcel Ciolacu creșterea deficitului bugetar: 84% din bani merg în zona de investiții

HotNews acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu susține că rectificarea bugetară aflată pe ordinea de zi a ședinței de lunui a Guvernului este una pozitivă și sustenabilă. Însă, potrivit proiectului de rectificare bugetară pus în dezbatere de Ministerul Finanțelor, defici

Monica Dascălu confirmă revenirea la pupitrul știrilor Pro TV, după doi ani de pauză. „Am crescut și am evoluat”

Libertatea acum o ora
După aproape doi ani de pauză, timp în care a devenit mamă și s-a concentrat pe familie și pe creșterea celor doi copii, Monica Dascălu revine astăzi, 23 septembrie, de la ora 13:00, la pupitrul Știrilor PRO TV.

Proiectul PNL privind candidatura preşedintelui României la alegerile parlamentare, amânat

Ziua Constanta acum 43 minute
Proiectul PNL privind candidatura preşedintelui României la alegerile parlamentare este în parcursul legislativ. Astfel, s-a stabilit ca actul normativ să intre în Comisia juridică peste o săptămână, pentru a da posibilitatea Biroului Electoral Cent

Familiile afectate de inundații vor primi vouchere de 15.000 de lei pentru electrocasnice noi. Decizia coaliției de guvernare

Ziare.com acum 41 minute
Persoanele afectate de inundaţii vor beneficia de câte un voucher de 15.000 de lei în vederea achiziţionării de electrocasnice, a precizat, luni, 23 septembrie, purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romaşcanu. El a declarat că în ultima şedinţă a coal

Vremea

București
acum

27°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
mie.

17°/29°
joi

20°/29°
Iasi
acum

27°
lun.

14°/27°
mar.

16°/27°
mie.

15°/26°
joi

17°/26°
Constanta
acum

27°
lun.

18°/27°
mar.

18°/23°
mie.

19°/22°
joi

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

25°
lun.

12°/25°
mar.

12°/25°
mie.

14°/22°
joi

12°/26°
Timisoara
acum

27°
lun.

13°/27°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

14°/27°