Cum a trăit Marius Niculae, dinamovist 100% şi căpitan al echipei, orele de după meciul în care suporterii l-au înjurat.
Marius Niculae, produs sută la sută la lui Dinamo, a ajuns să fie fluierat în Ştefan cel Mare. Fanii l-au luat în primire încă de la intrarea pe teren, în minutul 70, pentru că-l voiau pe Andrei Cristea. Şi au continuat, completînd repertoriul cu înjurături, la finalul partidei, cerîndu-i atacantului de 29 de ani să plece de la Dinamo.
Povesteşte un jucător: "Cînd a intrat în vestiar, Marius era alb la faţă. N-a scos un cuvînt, cred că-i venea să plîngă. E sufletist şi se consumă mult". Ajuns acasă, Niculae a-ncercat să se calmeze. Loc de medicament i-a ţinut un DVD cu meciuri memorabile ale "cîinilor".
Ieri, unul dintre prietenii săi a povestit că "Marius înţelege că el, din postura de căpitan, are şi rolul de paratrăsnet, adică majoritatea reproşurilor se-ndreaptă spre el cînd echipa n-are rezultate. Dar îl doare virulenţa reacţiilor tribunei". Tot ieri, fotbalistul a comentat cu colegii: "Nu mă aşteptam să ajung să fiu înjurat acasă, dar nu mă las doborît de ce se întîmplă. Aş dovedi că sînt slab. Nu mă bate gîndul să plec de-aici!".
"Ăsta e românul! Probabil e şi din cauza crizei, lumea e mai rea şi ridică mai repede piatra. Ce să fac? Merg mai departe cu fruntea sus"
Marius Niculae, atacant Dinamo
2 goluri şi 2 pase decisive a reuşit Niculae în 8 meciuri jucate în toate competiţiile
280.000 de euro e salariul anual al lui Niculae la Dinamo, cel mai mare din lot
Cum a trăit Marius Niculae, dinamovist 100% şi căpitan al echipei, orele de după meciul în care suporterii l-au înjurat.
Marius Niculae, produs sută la sută la lui Dinamo, a ajuns să fie fluierat în Ştefan cel Mare. Fanii l-au luat în primire încă de la intrarea p