TRATAMENT. Alexandra Bodnaru va fi consiliata saptamanal, in prezenta mamei sale, Alina (stanga) Chiar daca a fost insotita de mama sa, Alina Bodnaru, tanara s-a prezentat in fata psihologilor foarte speriata si emotionata, reusind cu greu sa schimbe cateva vorbe cu acestia.
Alexandra, adolescenta de 12 ani, a facut cunostinta cu cei cinci medici din cadrul clubului "Amicii", care o vor consilia in sedinte saptamanale. La prima intalnire, specialistii
n-au intrebat-o nimic despre presupusul abuz comis de jurnalistul Cristian Tabara si nici nu au pomenit numele acestuia, ca sa nu o sperie mai rau. "Acestia vor stabili daca Alexandra a fost sau nu victima unui abuz sexual sau emotional. La urmatoarea sedinta ea va povesti cele intamplate psihologilor", ne-a declarat Cristina Naie, din cadrul Directiei pentru Protectia Copilului Olt. Alexandra va fi consultata si de un psihiatru din Craiova.
Potrivit unor surse, mama minorei a cerut sa participe la fiecare sedinta si a insistat ca programul de consiliere sa se desfasoare pe durata unei singure luni, aceasta motivand ca nu vrea sa-si supuna fiica altor traume.
A fost acuzat si de o femeie din Oradea
Cristian Tabara s-a ales cu o noua acuzatie, venita din partea unei oradence. Aceasta a mentionat ca, in urma cu aproximativ 20 de ani, pe cand facea meditatii la limba engleza cu Tabara, acesta a abuzat-o sexual. Femeia urmeaza sa fie audiata ca martor in dosarul Alexandrei Bodnaru.
TRATAMENT. Alexandra Bodnaru va fi consiliata saptamanal, in prezenta mamei sale, Alina (stanga) Chiar daca a fost insotita de mama sa, Alina Bodnaru, tanara s-a prezentat in fata psihologilor foarte speriata si emotionata, reusind cu greu sa schimbe cateva vorbe cu acestia.
Alexandra, adolescenta de 12 ani, a facut cunostinta cu cei cinci medici din cadrul clubului "Amicii", care