Ziarul Financiar subliniază perfect o greşeală, voită sau nu, a preşedintelui care spune, cred, totul despre modificările profunde care au loc la nivel politic, care arată un radicalism ideologic impus în numele crizei şi mai periculos decît trei mii de Roberte Anastase care flutură mailuri la Radu Moraru.
Greşeala este plină de smenificaţii. Preşedintele a spus că avem 70% cheltuieli sociale. Când cifra exactă este de 55%. Ea arată nu neapărat frica de criză, cât un transfer grăbit de sens: de la stat clientelar, la stat asistenţial. Asa se autopercepe puterea. Şi în dorinţa de a obscuriza dimensiunea clientelară o exacerbează pe cea “asistenţială”.
Preşedintele este însă la putere de şase ani. Guvernul este al său, el l-a instalat, risipa s-a produs sub ochii săi. Acum o descoperă şeful statului? El a mai susţinut că alocarea a 46% din veniturile bugetului de stat pentru sistemul de asistenţă este îngrijorătoare, susţinând că alte 30 de procente din buget se duc pe salariile bugetarilor: “70% din veniturile bugetului se duc pe asistenţă socială şi salarii. Cu ce se mai pot face investiţii?”. Numai că sumele pentru asistenţă şi salarii reprezintă 55% din PIB, nu 70%, cum susţine preşedintele – iar în timpul mandatului său procentul a crescut de la 47%, cât era în 2004, la 55%. Preşedintele a spus că majorarea veniturilor la buget poate să se facă prin combaterea evaziunii şi lărgirea bazei de impozitare, arătând că faptul că suntem în criză nu justifică neplata taxelor.
De unde furia asta împotriva “statului asistenţial”? E aici o explozie a reziduurilor ideologice în care a băltit politica lui Traian Băsescu în ultimii ani, tot amestecul de modificări de constituţii, consultare populară, anticomunism, oricît de inocent şi şmecheresc le-o fi părut unor, produce totuşi viziuni monstruoase. O dreaptă păguboasă, de modă veche vrea să impună idei noi
