Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Borcea revine la butoane: "Gata, voi fi alături de voi!"

Publicat in Gazeta Sporturilor, miercuri 22 septembrie 2010 · ·

Acţionarul le-a zis ieri fotbaliştilor: "Voi fi alături de voi ca înainte!". Borcea se va implica şi financiar, şi strategic. Şeful "cîinilor" a fost în ultima vreme mai mult plecat prin străinătate

După mai bine de 3 luni în care a vrut să stea în umbră, Cristi Borcea a revenit activ în Ştefan cel Mare. Conducătorul de 40 de ani, care a renunţat la funcţia de preşedinte executiv, rămînînd în acte doar acţionar, se va implica atît în problemele financiare, cît şi în cele ce ţin de strategia clubului. Jucătorii au fost anunţaţi de către Borcea în persoană, la şedinţa directă din vestiar: "Gata, voi fi alături de voi! Cum era înainte. Trebuie să luăm campionatul, e obligatoriu! Voi cîştigaţi pe teren, eu o să am grijă să nu vă lipsească nimic".

Întîlnire cu Avram

Borcea vrea să rezolve, în primul rînd, aspectul legat de arbitraje. "Cristi chiar s-a întîlnit cu Vasile Avram şi aproape că l-a somat să asigure arbitraje corecte echipei. În caz contrar, va cere revenirea arbitrilor străini în Liga 1 şi va mobiliza şi alţi şefi de club pentru schimbarea şefului CCA", au declarat surse din Ştefan cel Mare.

Energie pentru titlu

Oamenii din club povestesc că Borcea s-a întors la echipă extrem de motivat. Şi, susţinut de rezultatele proaste ale contracandidatelor, vrea să-şi repună în funcţiune vechile relaţii pentru a-şi împinge echipa spre titlu. "Ştie că ăsta ar putea fi ultimul an în care campioana merge direct în grupele Ligii. Ar fi minimum 10 milioane de euro de luat, vă daţi seama că ar face orice să pună mîna pe bani. Are de gînd să reintre puternic în culise", spun cei din Ştefan cel Mare.

Le dă banii

Borcea i-a asigurat pe jucători că vor fi cu salariile la zi, după ce aceştia s-au plîns săptămîna trecută că nu şi-au mai încasat banii de două luni. "Cristi a fost la noi în vestiar şi a vorbit des

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 39 minute
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

UPDATE - Protest pe sensul către Bucureşti al A1 – Un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României / Traficul a fost deblocat / Protestatarii, la sediul Poliţiei - VIDEO

News.ro acum o ora
Sensul către Bucureşti al A1 – Bucureşti – Piteşti a fost blocat, duminică după-amiază, după ce un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României. La protest a participat încă un camion, a

Tânăr de 21 de ani, cu răni grave după ce a fost atacat în Munții Făgăraș de câini din rasa Kangal

HotNews acum o ora
Un tânăr de 21 de ani care a urca în Munții Făgăraș împreună cu câinele său a fost atacat de o haită de câini ciobănești. Cabanierii de la cabana Bărcaciu, împreună cu salvamontiștii, l-au transportat până la baza muntelui, însă câinele său a fost u

Un italian declarat mort de medici s-a trezit după 30 de minute, în timp ce era așteptat dricul

HotNews acum 3 ore
Un bărbat în vârstă de 78 de ani din Italia, pe care medicii l-au declarat mort, s-a trezit la 30 de minute după ce i s-a constatat decesul, au anunțat autorităţile italiene, transmite DPA, citată de Agerpres. Incidentul a avut loc sâmbătă seară. Bă

„Granița etern sângeroasă” a Rusiei. Un expert german spune de ce moartea lui Putin nu va schimba situația Europei

HotNews acum 3 ore
Şansele de încetare a ostilităţilor în Ucraina sunt reduse, iar moartea preşedintelui rus Vladimir Putin nu ar schimba acest lucru, a declarat un academician militar german, Marcus Matthias Keupp, pentru ediţia de duminică a ziarului Kurier din Vien

Sinner, Djokovic şi Draper se retrag de la turneul Masters 1000 de la Toronto

Mediafax acum 18 minute
Liderul clasamentului ATP, Sinner, a invocat o accidentare la cotul drept, suferită în urma unei căzături în optimile de finală de la Wimbledon, pe drumul către primul său titlu la All England Club şi al patrulea trofeu major. Sinner a obţinut primu

Turul Franţei. Tim Wellens câştigă etapa 15, al 113-lea ciclist cu victorii în toate Marile Tururi

Mediafax acum 11 minute
Wellens a trecut linia de sosire în 3 ore, 34 minute şi 9 secunde, după un atac solitar de 40 km, reuşind să îşi adauge în palmares prima victorie de etapă din Turul Franţei, după succesele anterioare din Giro şi Vuelta, şi a 41-a victorie din carie

Patru jandarmi au fost agresați fizic la PROTESTUL pentru Călin Georgescu, în Piața Victoriei. Carosabilul pe Bulevardul Kiseleff, blocat

Gandul acum 2 ore
În Piața Victoriei, din București, s-au adunat câteva sute de oameni care protestează față de alegerile anulate din decembrie 2024, având mesaje de susținere pentru Călin Georgescu, candidatul eliminat din cursa prezidențială după decizia CCR. În ac

Accident cu mai multe motociclete pe Transalpina / Trafic blocat / A fost alertat elicopterul SMURD

News.ro acum o ora
Mai multe motociclete sunt implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina, traficul rutier fiind blocat. Primele date arată că o persoană posibil să fie inconştientă, fiind alertat elicopterul SMURD. ”Detaşamentul de pompieri Seb

Zeci de palestinieni uciși la un centru de distribuție a hranei din Gaza. „Lunetiștii au deschis focul ca și cum vânau animale”

HotNews acum 2 ore
Protecţia civilă din Fâşia Gaza a anunţat, duminică, că 57 de palestinieni au fost ucişi şi zeci răniţi de „tiruri israeliene” în apropierea unui punct de distribuţie de ajutor umanitar din nordul teritoriului palestinian devastat de război, relatea

Vremea

București
acum

33°
dum.

18°/33°
lun.

20°/38°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

29°
dum.

17°/30°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/35°
Constanta
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

20°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

28°
dum.

17°/28°
lun.

18°/34°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

33°
dum.

19°/33°
lun.

18°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°