In fata unei sali dezarmant de goale, populata doar de parlamentarii coalitiei majoritare, Traian Basescu a tinut din nou un discurs foarte corect, continand o seama de diagnostice exacte ale societatii romanesti.
In esenta, Traian Basescu a explicat ca situatia financiara grea de astazi este rezultatul nemuncii, al abuzurilor, al proastelor practici ale guvernarii, al politizarii excesive la nivelul aparatului de stat, al managementului profund defectuos. Si ca de-abia tratarea acestor boli va putea aduce redresarea economica, dar si a crizei grave de incredere pe care o traverseaza societatea romaneasca.
Mediul de afaceri are nevoie de predictibilitate, dar si o egalitate de tratament intre stat si firme atunci cand vine vorba despre obligatia achitarii datoriilor. Din cauza dezechilibrelor macroeconomice profunde, nimeni nu vrea sa imprumute Romania pe termen lung, o dezvaluire cu adevarat grava, iar Romania nu poate merge inainte daca investitorii isi pierd increderea in capacitatea noastra de a face reforma.
Tot ceea ce a spus presedintele de la tribuna Parlamentului este perfect corect, dar in egala masura inutil. Pentru ca intre adevarul acestor spuse si intentiile reale ale celor care au puterea executiva si, in egala masura, ale celor care tanjesc dupa ea sunt nu doar diferite de cele punctate in discursul prezidential, ci chiar diametral opuse.
Sa luam cateva exemple. Ne spune Traian Basescu ca intre 2004 si 2008, adica in timpul guvernarii Tariceanu numarul asistatilor social, in diferite forme, practic s-a dublat: de la 6 milioane la 13 milioane. De aici, desigur, o presiune uriasa pe buget, la care PNL a consimtit din considerente electorale si sub presiunea santajului PSD. Dar ce au facut guvernele Boc in 2009 si prima parte a lui 2010 pentru a corecta aceasta aberatie? A introdus pensia minima, adica tot
