În timp ce unii clienţi cu credite vechi încearcă să obţină chiar şi în justiţie condiţii de preţ mai bune, doritorii de credite ipotecare pot obţine de la BCR împrumuturi noi cu o dobândă variabilă formată din rata EURIBOR la 6 luni plus o marjă de 4,5 puncte procentuale. După nivelul actual al EURIBOR, dobânda rezultată este de 5,637% pe an.
Oferta este valabilă pentru clienţii care îşi încasează sau vor începe să-şi încaseze salariul într-un cont deschis la BCR, precum şi pentru cei care au un alt credit în derulare la BCR şi sunt cu plata în grafic. Pentru clienţii noi, banca oferă acelaşi credit cu o marjă de 4,9%. Indiferent de situaţie, BCR cere un avans de 25%. În programul "Prima casă", marja este de 3,95 puncte procentuale peste rata EURIBOR la 3 luni. BCR nu percepe comision de analiză a dosarului pentru noile credite, însă comisionul de administrare a creditului este de 0,02% lunar, aplicat la soldul iniţial. Pentru un credit ipotecar în valoare de 30.000 de euro pe 30 de ani, DAE este de 6,14%, fiind inclus şi un tarif de evaluare a apartamentului de 300 de lei. Rata lunară este de 178,92 euro. Din ofertă face parte şi asigurarea gratuită a imobilului la BCR Asigurări.
BCR vine cu a doua ofertă de credit ipotecar lansată pe piaţă în această toamnă, după ce portughezii de la Millennium au scos recent un credit cu marjă peste EURIBOR la trei luni care începe de la 5 puncte procentuale în funcţie de nivelul avansului şi de existenţa unui cont de salariu, ca şi la BCR. Majoritatea băncilor au devenit extrem de preocupate să atragă clienţi cu conturi de salarii, oferind acestei categorii dobânzi la credite mai mici cu până la un punct procentual faţă de oferta standard, iar BCR are o strategie distinctă în acest sens, oferind stimulente inclusiv pe partea dobânzilor bonificate la depozite. Bancherii consideră că pot evalua mai bin