CE consideră că nu sunt necesare etape suplimentare în cadrul procedurii de deficit excesiv în cazul României
Chidesciuc (ING Bank): România se află încă în atenţia Comisiei şi ei sunt cu ochii pe noi„Statul este obligat să ia alte măsuri de austeritate şi în sectorul bugetar, şi în cel privat“
Comisia Europeană (CE) nu va continua procedura de deficit excesiv în cazul României, apreciind că statul a luat măsuri adecvate şi va reduce deficitul bugetar sub nivelul de 3% până la data limită convenită, respectiv sfârşitul anului 2012, potrivit unui comunicat transmis ieri de Executivul UE. "Comisia Europeană a evaluat măsurile luate de Lituania şi de România ca răspuns la recomandările Consiliului cu privire la corectarea deficitelor bugetare excesive. Comisia a concluzionat că autorităţile au acţionat conform recomandărilor menţionate", se arată în comunicat.
Astfel, CE consideră că nu sunt necesare etape suplimentare în cadrul procedurii de deficit excesiv. "Lituania şi România au luat măsuri adecvate de corectare a deficitelor bugetare înregistrate. Ambele state sunt în curs de reducere a deficitului sub nivelul de 3% până la data limită convenită, însă trebuie să îşi continue eforturile pentru ca acest obiectiv să poată fi atins", a declarat, în comunicat, comisarul european pentru Afaceri economice şi monetare, Olli Rehn.
Consiliul a recomandat României, în luna februarie, să acţioneze în vederea reducerii deficitului bugetar la mai puţin de 3% din PIB până în anul 2012, în mod credibil şi sustenabil, prin măsuri pe termen mediu. "Pe baza informaţiilor disponibile în prezent se pare că România a luat măsuri eficiente", se spune în comunicat, Comisia făcând referire şi la reducerea salariilor din sectorul public cu 25%, tăierea mai multor forme de prestaţii sociale cu 15% şi creşterea taxei pe valoarea adăugată (TVA) de la 19% l