Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ciudatenie in cazul unui sofer: alcooltestul a aratat o valoare dubla fata de cit avea in singe

Publicat in Ziarul de Iasi, miercuri 22 septembrie 2010 ·

De regula, situatia este inversa: valoare in singe este dubla fata de cea indicata de alcooltest. Situatie bizara intr-un dosar in care un barbat este judecat pentru conducere cu alcoolemie. Potrivit actului rechizitoriului, in momentul in care a fost testat cu etilotestul barbatul avea o concentratie de 2,31 miligrame pe litru alcool pur in aerul expirat. In schimb, la probele de singe, alcoolemia a iesit la valori aproape de jumatate. Asta in conditiile in care, in mod normal, situatia este tocmai invers si valoarea din singe este dubla fata de cea din aerul expirat. Anchetatorii au precizat in actul de acuzare ca, la sfirsitul lunii februarie a acestui an, Constantin Petru Tibuleac a fost oprit de un echipaj al Sectiei II Politie in timp ce conducea un autoturism Dacia pe bulevardul Carol I. Barbatul se indrepta catre Fundatie si a fost tras pe dreapta pentru ca vorbea la telefonul mobil. Testat cu aparatul, acesta a indicat ca Tibuleac avea o concentratie de 2,31 miligrame pe litru alcool pur in aerul expirat. El a fost dus la spital, unde i-au fost recoltate probe de singe, legistii stabilind ulterior ca avea o alcoolemie de 1,55 grame la mie alcool in singe. Barbatul le-a povestit anchetatorilor ca in ziua respectiva fusese in Raducaneni la munca, iar in jurul orei 17 a revenit acasa in Baltati. Pina in jurul orei 21, barbatul a baut impreuna cu un vecin tuica, vin, coniac si bere. La un moment dat, un fratele sau l-a rugat sa il aduca la Iasi. Si-a lasat fratele in zona Copou si a sustinut ca in zona Rond Agronomie a mai fost oprit de un echipaj al Politiei, dar care l-a amendat doar pentru ca nu avea actele la el. Dupa ce a primit amenda a continuat sa conduca, intentionind sa mearga la Baltati, dar a fost oprit de echipajul care l-a depistat baut. Tibuleac a fost trimis in judecata pentru conducere cu alcoolemie. De regula, situatia este inversa: valoare in

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Von der Leyen a vorbit cu Donald Trump. „UE a rămas fermă” / Detalii din discuției, făcute publice

HotNews acum 5 ore
Von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a discutat, duminică, cu președintele Donald Trump despre comerț și speră să ajungă la un acord până pe 9 iulie, potrivit The Guardian. Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Stefan de Keersmaecker a

Sesiunea extraordinară comună a Parlamentului se prelungește până pe 9 iulie 2025

Ziua Constanta acum 21 minute
Sesiunea extraordinară comună a Parlamentului se prelungește până pe 9 iulie, au decis, luni, Birourile permanente reunite ale Senatului și Camerei Deputaților, potrivit Agerpres. Guvernul și-a asumat răspunderea, luni, pe pachetul de măsuri fiscale

Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit, demis de Vladimir Putin, a fost găsit împușcat

Ziua Constanta acum o ora
Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit s-a sinucis prin împușcare, anunță luni publicația Izvestia, preluată de Reuters, citată de Agerpres. Președintele rus Vladimir Putin îl destituise luni pe Starovoit printr-un decret, la puțin p

Avertizarea de cod portocaliu a fost prelungită pentru Dobrogea!

Ziua Constanta acum 37 minute
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare de tip cod portocaliu de caniculă și disconfort termic. Potrivit ANM, în sudul Banatului, centrul și sudul Transilvaniei, estul și sudul Moldovei, nord-estul Munteniei și sudul Dobrio

George Simion anunță moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan în ziua în care Cabinetul își asumă pachetul de măsuri fiscale

HotNews acum 6 ore
George Simion a anunțat, luni, că AUR va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan. Tot astăzi, Cabinetul își asumă răspunderea pentru primul pachet de măsuri fiscale, care, printre altele, crește TVA. Într-o postare pe

Ministrul Transporturilor: Voi uza de toate prerogativele pe care le am pentru ca indemnizaţiile tuturor membrilor de CA din societăţile şi instituţiile aflate în subordonare să scadă drastic / Plan de eficientizare şi restructurare la TAROM

News.ro acum 28 minute
Ministrul Transporturilor, Ciprian Şerban, a afirmat, luni, că va folosi toate prerogativele pentru reducerea indemnizaţiilor membrilor din Consiliile de Administraţie de la toate companiile din subordine şi a cerut un plan de eficientizare şi restr

Guvernul Bolojan și-a angajat răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal. Precizările premierului

Ziua Constanta acum 2 ore
Guvernul Bolojan și-a angajat luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului. Ședința plenului Parlamentului se desfășoară cu prezență fizică și online. Premierul Ilie Bolojan a transmis în urma ședinței de plen.

Un lider PSD susține că „statul nu-i pregătit să facă ceea ce e nevoie pentru populație”: „Românii s-au așteptat de la această guvernare să ia prima dată celelalte măsuri”

HotNews acum 18 minute
Gabriel Zetea, președintele Consiliului Județean Maramureș și vicepreședinte al PSD, a declarat luni la Prima News că românii se așteptau ca guvernanții să înceapă cu măsurile „prin care elimină privilegiile”, nu cu „măsurile care afectează oamenii

Bolojan anunță burse doar pentru elevii cu note de minim 9. Titularii din Educație nu își pierd locurile de muncă

Adevarul acum o ora
Premierul Ilie Bolojan a declarat luni, 7 iulie 2025, că titularii din Educație nu își pierd locurile de muncă și nu li se taie din salarii, iar bursele nu dispar, dar sistemul se reorganizează.

Ce s-a întâmplat cu cei trei pui ai ursoacei care a ucis un motociclist pe Trasfăgărăşan. Anunțul autorităților

HotNews acum 4 ore
Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) a anunțat, luni, ce s-a întâmplat cu cei trei pui de urs după ce mama lor a fost ucisă de autorități în urma atacului mortal asupra unui motociclist, la începutul lunii iulie. Puii rămaşi orfani au fos

Vremea

București
acum

28°
lun.

22°/37°
mar.

19°/38°
mie.

18°/35°
joi

16°/29°
Iasi
acum

32°
lun.

20°/37°
mar.

22°/38°
mie.

19°/30°
joi

15°/25°
Constanta
acum

28°
lun.

21°/31°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
joi

17°/28°
Cluj-Napoca
acum

34°
lun.

19°/34°
mar.

18°/35°
mie.

14°/22°
joi

13°/17°
Timisoara
acum

25°
lun.

20°/35°
mar.

18°/39°
mie.

14°/17°
joi

12°/22°