În timp ce SNCF şi Deutsche Bahn se luptă la nivel european pentru transportul feroviar al viitorului, reţeaua românească de căi ferate se zbate să supravieţuiască. Cu numai trei ani în urmă, giganţii transportului feroviar european din Franţa (SNCF) şi Germania (Deutsche Bahn) semnau un acord care avea drept scop iniţierea unei strategii comune pentru dezvoltarea transportul feroviar. După câteva luni, vedetele celor două companii, trenurile de mare viteză TGV şi ICE, se i
În timp ce SNCF şi Deutsche Bahn se luptă la nivel european pentru transportul feroviar al viitorului, reţeaua românească de căi ferate se zbate să supravieţuiască.
Cu numai trei ani în urmă, giganţii transportului feroviar european din Franţa (SNCF) şi Germania (Deutsche Bahn) semnau un acord care avea drept scop iniţierea unei strategii comune pentru dezvoltarea transportul feroviar. După câteva luni, vedetele celor două companii, trenurile de mare viteză TGV şi ICE, se intersectau pe căile ferate din cele două ţări. Numai că liberalizarea transportului feroviar a transformat aliaţii din 2007 în concurenţi feroce. Anul trecut, Keolis, o subsidiară a SNCF, a solicitat nemţilor permisiunea de a efectua transporturi între marile aglomerări urbane din Germania. A fost momentul în care Deutsche Bahn a înţeles că francezii au capacitatea de a-i concura, şi chiar a-i învinge, pe propriul teren. În replică, nemţii au anunţat că în octombrie vor efectua un test cu un tren ICE prin tunelul de sub Canalul Mânecii, un teritoriu dominat autoritar de SNCF. Pe lângă toate acestea, ambii competitori au demarat o adevărată cursă a achiziţiilor, cumpărând pachete de acţiuni la companii din terţe ţări, pentru a-şi asigura astfel liberul acces pe reţelele respective de căi ferate. Până acum, strategia germană pare mai rentabilă: în timp ce Deutsche Bahn a obţinut anul trecut un profit net de 830 d