La sfârşitul lunii septembrie 1990, activitatea în Portul Constanţa a fost blocată de o grevă a navigatorilor şi a lucrătorilor de pe platforma industrială.
Conflictul de muncă a fost declanşat de Uniunea Sindicatelor de pe platforma Portului Constanţa, Sindicatul Liber al Navigatorilor şi Sindicatul Şoferilor. Au intrat în grevă aproximativ 24.000 de oameni, eveniment care a înjumătăţit activitatea normală în port. Tensiunile dintre sindicate şi Ministerul Transporturilor trenau de câteva luni, întrucât organizaţiile muncitorilor solicitau autorităţilor reforme care nu ţineau neapărat de interesele lucrătorilor. Spre exemplu, organizarea întreprinderilor din port în societăţi comerciale sau modificarea regimului vamal.
Alte revendicări solicitau salarizarea navigatorilor atât în lei, cât şi în valută, indiferent de activitatea navelor; plata orelor suplimentare, indiferent de cauzele ce le-au generat, şi acordarea tuturor sporurilor specifice; încetarea reducerilor de personal din sfera productivă etc.
Întrucât greva din port afecta alimentarea întreprinderilor metalurgice şi chimice cu materii prime, autorităţile au urgentat negocierile. La Constanţa s-au deplasat reprezentanţi ai Ministerului Transporturilor, dar şi o comisie parlamentară.
Chiar Ion Raţiu a venit să discute cu navigatorii. Sindicaliştii s-au plâns în faţa liderului PNŢ de prestaţia directorilor din port, pe care i-au caracterizat drept "şacali", "hiene" sau "mafioţi". Punctul maxim al grevei a fost atins la 22 septembrie, când 50.000 de muncitori din port au încetat lucrul. Iar o zi de prostest costa economia naţională în jur de 1 milion de lei şi 42.500 de dolari!
Tocmai de aceea, Ministerul Transporturilor a decis să semneze un protocol cu sindicatele din Portul Constanţa, în care promitea o anchetă asupra administraţiei şi schimbarea dir
