Aproximativ 120 de elevi, cu vârste cuprinse între 19 şi 50 de ani, vin conştiincioşi la cursuri, pentru a îşi finaliza studiile începute cu ani în urmă. Cei care nu au reuşit să îşi termine studiile medii la timp, învaţă acum la seral.
Finalizarea studiilor reprezintă o şansă pentru cei care au renunţat la şcoală din diverse motive. Unii dintre ei au nevoie de diploma de bacalaureat ca să nu îşi pierde locul de muncă, alţii pentru a se angaja.
Programă asemănătoare
La Colegiul „Sandu Aldea“, anul acesta s-a format o singură clasă de seral, la forma de învăţământ pe rută progresivă. Profilul are în plan elevii care au terminat Şcoala de Meserii şi Arte, respectiv clasele a IX-a şi a X-a, unde au primit o calificare, dar şi pe cei care au făcut şi clasa a XI-a, an de completare. Desfiinţate anul trecut, frecvenţă redusă şi învăţământ la distanţă nu mai reprezintă forme de învăţământ opţionale pentru elevi. „Se fac înscrieri doar la forma de învăţământ la zi şi toţi elevii trebuie să vină zi de zi la şcoală“, spune Stelian Isaia, directorul Colegiului „Sandu Aldea“. Programa şcolară pentru seralişti este asemănătoare cu cea pentru liceeni. Acelaşi număr de ore, aceleaşi materii, aceleaşi subiecte pentru examenul de bacalaureat.
Citiţi mai multe amănunte în ediţia de astăzi a cotidianului Adevărul de Seară