” Ironia este veselia gândirii și bucuria înțelepciunii” (Anatole France)

Încă din gimnaziu am auzit iar și iar că dacă știi să ironizezi și înțelegi replicile ironice ale altora, ești inteligent. Cu alte cuvinte, dacă ești capabil să jignești în mod finuț și să accepți cu un zâmbet forțat ironiile altora devii un om inteligent. Am crescut cu impresia aceasta și involuntar mi-am asumat-o. De aceea ,pe cei care nu îmi înțelegeau ironiile sau pe cei care erau jigniți de ele, i-am transferat în cutia oamenilor plictisitori și proști.

Mi-am dat seama cam tărziu că am greșit privind lucrurile așa. Ironia poate fi dulce, dulce-amăruie, amară, expirata și tot așa până la sarcasm. A fi ironic nu este o calitate și nici defect.

Ironia este asemenea ciocolatei. Nu poți fi învinuit dacă nu-ți place ciocolata sau dacă nu ai voie să o mănânci pentru că ai diabet. Nu poți fi învinuit dacă îți place la nebunie , dar poți fi învinuit că ai mâncat prea mult atunci când te doare burta sau când te-ai îngrășat.

Prea multă ciocolată strică.

Puțină ciocolată îți îndulcește viața

Poți trăi și fără ciocolată.

Lucruri ce nu-mi plac cu privire la ironie

1.Ironia amară ciopârțește distruge relațiile, îl pune pe celălalt într-o lumină nefavorabilă. Cel expus încearcă “să se apere”, întoarce replica și automat se schimbă locurile. Astfel, niciodată nu se poate ca ambele persoane să fie pe picior de egalitate.

2.Nu există o limită exactă între ironie și sarcasm. Ce pentru mine pare a fi o ironic și amuzant, pentru altă persoană este sarcastic și nesimțit. Ţin minte cum o profesoară de a mea ironiza un anumit coleg și se aștepta ca ceilalți din clasă să zâmbim, semn ca am înțeles ironia. La sfârșitul orei se uita la colegul în cauză și îi spunea : “Sper ca nu te-am jignit. Un om deștept e capabil sa înțeleagă ironia.” Într-o zi acest coleg al me