Şase condamnaţi pe viaţă lucrează la atelierul de tâmplărie al Penitenciarului Giurgiu. Unul este pictor, altul sculptor, iar ceilalţi şi-au descoperit talentul pe parcurs, la închisoare.
Mâinile condamnaţilor care odată au luat o viaţă creează acum unele dintre cele mai frumoase obiecte bisericeşti şi de tâmplărie de pe piaţa locală. La atelierul Penitenciarului de Maximă Siguranţă Giurgiu, lemnul masiv se lasă sculptat de uneltele a şase bărbaţi, iar prin obiectele care ajung „afară”, evadează şi un pic din sufletul deţinuţilor.
Atelierul de tâmplărie a fost amenajat acum trei ani, cu fonduri PHARE. Este un spaţiu ultra-modern, cu toate dotările necesare.
Uşi de biserică
Cei şase realizează uşi de interior şi exterior, tocărie, mobilier de dormitor şi bucătărie, obiecte artizanale şi bisericeşti, toate fiind lucrate manual. Sculptura este preferata deţinuţilor, spune agentul-şef principal Victor Dragomir, cel care răspunde de atelier: „Executăm lucrări pentru Penitenciar, dar şi pentru terţe persoane, şi pentru că ne-am axat pe obiecte bisericeşti avem foarte multe comenzi pentru biserici”. De exemplu, mai spune el, uşa de la intrare a bisericii din Slobozia, Giurgiu, a fost realizată de condamnaţii pe viaţă. Şi obiectele specifice din capela Penitenciarului au fost făcute tot de deţinuţi.
Victor Dragomir mai spune că dintre cei şase condamnaţi, doi sunt specialişti. „Avem un sculptor şi un pictor, iar ceilalţi patru s-au specializat fie la noi, fie la Penitenciarele Gherla, Mărgineni şi Rahova”, precizează Dragomir.
De la Rahova a venit acum un an şi Marin Bazan (39 de ani). El este în închisoare din 1992, şi fiind acuzat de omor deosebit de grav, va face închisoare pe viaţă. „ În Penitenciar am descoperit că îmi plac sculptura şi tâmplăria. Şi în timpul liber tot asta fac. Îmi iau de lucru şi în cameră”, spune