Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lucreţia Cadar, singura femeie primar de pe Valea Mureşului

Publicat in Zi de zi - Mures, miercuri 22 septembrie 2010 ·

O comună frumoasă, ce ar putea fi cu uşurinţă numită oraş, mai ales văzând centrul ei, cu clădiri cochete, cu sediu de bancă, biserici, şcoli şi nu în ultimul rând gara CFR, comuna Deda fiind un nod feroviar important al Regionalei de Căi Ferate Braşov, aici făcându-se legătura magistralei ce trece prin Târgu-Mureş cu magistrala Braşov- Miercurea Ciuc-Dej.

Situat la ieşirea râului Mureş din rezervaţia naturală de 6000 de hectare, Defileul Topliţa – Deda”, la poalele Munţilor Călimani, satul Deda este atestat documentar în anul 1393 sub numele pe care-l poartă şi astăzi. Împreună cu satele Bistra Mureşului, Filea şi Pietriş, acesta formează comuna Deda. În fruntea comunei se află o primăriţă, Lucreţia Cadar, singura femeie primar de pe Valea Mureşului, cea care a fost premiată chiar de preşedintele ţării, la festival. Comuna Deda mereu prezentă la Festivalul Văii Mureşului cu un stand tradiţional, frumos ornamentat cu obiecte vechi de artă populară şi cu mulţi participanţi ce poartă cu mândrie costumul tradiţional, a primit o motocositoare. “Comuna Deda are foarte multe ansambluri artistice şi am fost prezenţi la festival cu cel mai mare număr de locuitori îmbrăcaţi în costume populare tradiţionale. Am primit un premiu. Sunt singurul primar de pe Valea Muresului, femeie şi se pare că motocositoarea mi-a revenit mie. Este un lucru extrordinar şi mai mult decât atât mi-a fost înmânată de preşedintele ţării”, a declarat Lucreţia Cadar.

Sala de sport din Deda, investiţie de 45 milioane lei

Activitatea primarului s-a desfăşurat în serviciul colectivităţii locale, în acord cu interesele generale ale comunie Deda, pe baza atribuţiilor prevăzute de lege, respectând principiul transparenţei decizionale. Ca ordonator principal de credite, primarul răspunde de modul de execuţie a bugetului local aprobat de consiliul local, scrie primarul comunei Deda

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Anamaria Gavrilă şi-a depus la BEC candidatura la alegerile prezidenţiale: Este una de conjunctură, nu recunoaştem aceste alegeri ca fiind unele legitime/ Candidatura mea este pentru a reda românilor Turul 2, înapoi şi preşedintele pe care l-au votat deja

News.ro acum 54 minute
Preşedintele POT, Anamaria Gavrilă, şi-a depus, sâmbătă seară, la Biroul Electoral Central (BEC) candidatura la alegerile prezidenţiale din partea partidului pe care îl conduce. Ea a afirmat că a strâns peste 400.000 de semnături, dar ”această candi

Victor Ponta anunță că renunță la cetățenia sârbă înainte de ședința CCR care analizează o contestație împotriva candidaturii sale

HotNews acum 3 ore
Victor Ponta, candidat independent la alegerile prezidențiale din luna mai, a anunțat într-un mesaj pe contul său de Facebook că renunță la „cetățenia onorifică pe care a primit-o din partea Parlamentului sârb” în 2018. Decizia sa vine în contextul

Mesaj RO-Alert în București, pentru dispariția unui tânăr de 14 ani. Oamenii care pot oferi detalii sunt rugați să sune la 112

Libertatea acum o ora
Un mesaj RO-Alert a fost emis de către autorități, după ce un tânăr în vârstă de 14 ani, din București, este dat dispărut. Acesta a plecat de acasă, vineri, 14 martie, și nu s-a mai întors.

Incendiu într-o cameră aflată la etajul 6 al unui cămin studenţesc din Cluj-Napoca/ Aproximativ 200 de persoane au ieşit din clădire

News.ro acum 2 ore
Un incendiu a izbucnit, sâmbătă după-amiază, într-o cameră aflată la etajul 6 al unui cămin studenţesc din Cluj-Napoca, pompierii intervenind cu trei autospeciale şi reuşind să stingă focul. Aproximativ 200 de persoane au ieşit din clădire, fără a a

CNA a decis eliminarea conţinutului ilegal al unor postări de pe TikTok în care erau ameninţaţi membrii BEC

News.ro acum o ora
Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a decis, sâmbătă, eliminarea unor materiale audiovizuale de pe TikTok în care erau ameninţaţi memebri ai Biroului Electoral Central (BEC). De asemenea, va fi analizată închiderea conturilor pe care au fost

Miting EuRo Manifest în Piaţa Victoriei pentru susținerea apartenenţei la UE. Fanii lui Călin Georgescu, identificați de jandarmi

Libertatea acum 53 minute
Peste 1.000 de oameni au fost prezenți sâmbătă, 15 martie, la mitingul „EuRo Manifest” din Piaţa Victoriei din Bucureşti. În zonă au fost găsiți și susţinători ai lui Călin Georgescu, iar jandarmii au făcut apel la oameni să nu răspundă provocărilor.

Viktor Orban promite măsuri drastice împotriva presei şi ONG-urilor într-un discurs presărat cu teorii ale conspiraţiei: “Urmează curăţenia de Paşte. Insectele au iernat / Vom elimina întreaga armată din umbră”

News.ro acum 2 ore
Premierul populist al Ungariei, Viktor Orban, a promis sâmbătă că îşi va elibera ţara de cei despre care susţine că lucrează pentru interesele puterilor străine, afirmând că guvernul său de dreapta va elimina o „armată din umbră” globală care serveş

Ilie Bolojan, după summitul convocat de Starmer: România continuă sprijinul pentru Ucraina

Libertatea acum 4 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a participat sâmbătă la un summit virtual convocat de premierul britanic Keir Starmer, unde a subliniat angajamentul României de a continua sprijinul pentru Ucraina.

Schi alpin: Elveţianul Marco Odermatt a câştigat marele glob pentru al patrulea an consecutiv

News.ro acum 3 ore
Elveţianul Marco Odermatt a câştigat pentru al patrulea an consecutiv Marele Glob de Cristal, terminând sâmbătă al doilea slalomul uriaş de la Hafjell (Norvegia). El este al doilea schior, după Marcel Hirscher, care câştigă de patru ori la rând Cupa

Premieră! România găzduiește Campionatul European de Șah » Participare record la malul mării

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
România găzduiește Campionatul European de Șah, ediția 2025. Competiția se va desfășura în perioada 14-27 martie în Eforie Nord, iar organizatorii așteaptă aproximativ 400 de concurenți din 40 de țări europene.

Vremea

București
acum

15°
sâm.

14°/25°
dum.

12°/18°
lun.

4°/12°
mar.

1°/7°
Iasi
acum

sâm.

8°/24°
dum.

5°/10°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

17°
sâm.

12°/21°
dum.

9°/16°
lun.

5°/10°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

10°/22°
dum.

4°/11°
lun.

-1°/6°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

11°
sâm.

11°/20°
dum.

6°/11°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/6°