Axl Rose, de la Guns N' Roses, a cântat, marţi seară, la Bucureşti cu câţiva ani mai târziu decât ar fi trebuit. Şi s-a simţit. Cu o trupă nouă - instrumentişti care măcar încercau să dea tot ce este mai bun pe scenă -, domnul Rose a fost mai interesat să schimbe sacouri şi pălării decât să cânte, potrivit Mediafax.
Anunţat la ora 20.30, concertul trupei Guns N' Roses a început cu două ore întârziere, lucru cu care, de altfel, Axl Rose şi-a "obişnuit" fanii de-a lungul timpului.
Astfel, la ora anunţată pentru concertul celebrilor rockeri, pe scena de la Romexpo a urcat trupa din deschidere, Danko Jones, care a obţinut mai degrabă ignorare din partea spectatorilor. Cu un sound necunoscut - ei înşişi fiind foarte puţin cunoscuţi pentru publicul larg, mai ales în România -, cei de la Danko Jones au reprezentat în special pretext de socializare. Astfel, solistul - al cărui nume este Danko Jones -, a ţinut să ţipe la public de câteva ori, neinteligibil şi neinteresant, prezentând chiar, la un moment dat, o "teorie a salivei". Oricum, acesta a promis la final că el şi colegii săi vor reveni, pentru că România este o ţară "fucking awesome" (foarte tare).
Deşi în jurul orei 19.00 erau circa 10.000 de fani la complexul Romexpo, în public şi printre ziarişti circulau zvonuri potrivit cărora trupa va sosi pe un aeroport din Bucureşti în jurul orei 21.20. Dezamăgire, resemnare ("Ce, nu te aşteptai să întârzie!?!") sau enervare ("Bine că ne cheamă la 19.00 şi ei încep la 22.00!").
Şi, după ore de aşteptare, scena s-a întunecat, iar show-ul trupei Guns N' Roses a început. Cu un intro instrumental, artificii, fum şi jocuri de lumini, logoul formaţiei fiind prezentat pe un ecran de pe scenă, rockerii de la Guns N' Roses au urcat pe scenă, cu un Axl Rose liniştit. Îmbrăcat în blugi tăiaţi, tricou alb cu imprimeuri şi sacou gri lucios, accesorizat cu o pălărie