Mesajul a fost trimis. Multumesc!

SALVATI SPITALUL!

Publicat in Ziarul de Iasi, miercuri 22 septembrie 2010 ·

Nici bine nu a fost preluat Spitalul judetean de Urgenta Vaslui de catre Consiliul Judetean, ca noua conducere trebuie sa treaca primul hop: medicii nu mai au ce sa le administreze bolnavilor! Subfinantarea a determinat aparitia crizei medicamentelor cu care se confrunta unitatea sanitara, care se rasfrange in buzunarul pacientilor, obligati sa cumpere cele necesare tratamentului. In dulapurile de medicamente ale sectiilor din spital bate vantul. Dupa ce s-au epuizat ori sunt pe terminate stocurile de medicamente, pacientilor li se spune de la obraz sa isi cumpere singuri pastilele. La fel ca medicamentele, si rabdarea pacientilor este pe sfarsite. Conducerea spitalului arata ca banii primiti de la CJAS nu ajung, intrucat necesarul este mai mult decat dublu! Pacientii sunt obligeti sa vina de acasa cu medicamente si materiale sanitare pentru ca Spitalul judetean Vaslui se confronta cu o severa criza financiara: stocul de medicamente este aproape zero! Directorul medical al unitati sanitare, Lelia Croitoru, ne-a declarat ca pentru aprovizionarea farmaciei spitalului ar fi necesare cel putin 5 miliarde de lei pe luna, fata de 2,8 de miliarde de lei, cat se primesc in prezent. "Conform bugetului, Spitalul judetean de Urgenta Vaslui are alocata suma de 2,8 miliarde de lei pe luna, iar nevoile institutiei sunt de 5 miliarde de lei lunar. In aceasta situatie este clar ca am fost subfinantati. Farmacia este intr-o situatie grea, in sensul ca nu avem antibiotice, avem foarte putine seroperfuzabile si, in general medicatia de urgenta este foarte precara. Am facut toate demersurile sa suplimentam, sa luam de la cheltuieli curente care se pot amana la o data ulterioara, sa ducem 1 miliard catre fondul de medicamente, in asa fel incat sa achizitionam medicatia de urgenta in principal, medicamentatia autohtona si cu costuri mai mici, ca sa putem rezista pana facem un nou contract

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 4 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Călin Georgescu nu scapă de controlul judiciar. Care sunt restricțiile pe care trebuie să le respecte fostul candidat la președinție

HotNews acum o ora
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declaraţiile sale în care a promovat idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis marţi Tribunalul Bucureşti, informează Agerpres.

MApN România își menține angajamentul pentru Ucraina, în strânsă coordonare cu NATO și UE

Ziua Constanta acum 3 ore
Ministrul Apărării Naționale, Liviu-Ionuț Moșteanu, a avut marți, 15 iulie, o întrevedere, la sediul MApN, cu ambasadorul Ucrainei în România, E.S. Ihor Prokopchuk. Discuțiile au vizat situația de securitate din regiunea Mării Negre, implicațiile ră

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu reprezentanții Standard & Poor’s. Iată despre ce s-a discutat

Ziua Constanta acum 4 ore
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, și ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, au avut marți, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanții Agenției de rating Standard & Poor’s (S&P), transmite un comunicat din partea Guvernului. Întâlnirea

Ministrul Muncii: România are boli care nu ar trebui să fie motiv de certificat de handicap. Există fraudă în sistem

HotNews acum o ora
Ministerul Muncii și Ministerul Sănătății lucrează la gestionarea listei criteriilor pentru acordarea certificatelor de handicap pentru că România are niște boli care, deși sunt o problemă pentru fiecare cetățean, nu ar trebui să fie un motiv de cer

Segmente din Autostrada Moldovei A7 și Autostrada Unirii A8 au fost scoase din PNRR / Care sunt tronsoanele vizate și cum explică Ministerul Transporturilor

HotNews acum 5 ore
Segmente din Autostrada Moldovei A7 și din Autostrada Unirii A8 au fost scoase din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), din cauza problemelor la procedurile de achiziție, susține Ministerul Proiectelor Europene. De cealaltă parte, Tran

Olanda, Danemarca şi Suedia, pregătite să cumpere arme din SUA pentru Ucraina, conform planului lui Trump

HotNews acum o ora
Olanda, Danemarca şi Suedia au indicat că sunt pregătite să participe la planul lui Donald Trump care prevede cumpărarea de arme pentru Ucraina de către Europa, relatează marți agenția France Presse, preluată de Agerpres. Danemarca este „absolut pre

Tenis: Jaqueline Cristian s-a calificat în optimi la Iaşi Open

News.ro acum 2 ore
Jucătoarea română de tenis Jaqueline Cristian s-a calificat, marţi, în optimile turneului WTA 250 Iaşi Open. Jaqueline Cristian (27 de ani, locul 51 WTA), favorita numărul 2 a turneului, a dispus de rusoaica Daria Lodikova (29 de ani, locul 415 WTA)

Dragoș Pîslaru, după întâlnirea cu „șefa” PNRR: „proiecte de 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026” / Ce termen are România pentru revizuirea PNRR

HotNews acum 4 ore
Proiecte în valoare de aproximativ 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026, astfel că acestea vor fi eliminate din Programul Național de Redresare și Reziliență, unde erau incluse pentru finanțare, a declarat, marți, minis

Slovacia blochează noul pachet de sancțiuni UE împotriva Rusiei

Ziua Constanta acum 2 ore
Consiliul UE nu a reușit să aprobe marți al 18-lea pachet de sancțiuni europene împotriva Rusiei, după ce Slovacia a cerut amânarea votării acestui pachet întrucât nu a primit suficiente garanții că oprirea importurilor de gaz rusesc în UE începând

Vremea

București
acum

29°
mar.

20°/33°
mie.

20°/35°
joi

18°/30°
vin.

15°/31°
Iasi
acum

26°
mar.

19°/31°
mie.

18°/32°
joi

16°/25°
vin.

14°/27°
Constanta
acum

28°
mar.

20°/32°
mie.

20°/28°
joi

19°/25°
vin.

18°/26°
Cluj-Napoca
acum

21°
mar.

16°/28°
mie.

16°/27°
joi

14°/22°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

28°
mar.

20°/32°
mie.

19°/30°
joi

15°/26°
vin.

14°/29°