N-o cunosc pe Iuliana Tudor. Nu-i urmăresc emisiunile. Am văzut-o, accidental, de vreo câteva ori la televizor. Ştiu doar, mai ales din citite şi auzite, că, la ora asta, e vedeta exponenţială a postului public de televiziune, că-i muncitoare, dedicată, destul de discretă şi că face rating ca la balamuc într-o instituţie care abia mai mişcă acele ceasului. Mi s-a părut o femeie arătoasă (bine, după standardele mele) şi m-am mirat că, în lumea asta prost făcută, au ratat-o până acum tabloidele.

Uite că mi-a trecut subit starea latentă de mirare. Iuliana Tudor e gravidă, stare care înnobilează şi împlineşte orice femeie. Însă are nişte probleme de sănătate (cât de grave nu ştiu, nu mă priveşte şi nu ar trebui să privească pe nimeni), iar nişte gunoaie cu legitimaţii de jurnalist la gât (după părerea mea şi din vagile informaţii pe care le deţin, deloc dezinteresate, amabile sau compătimitoare) simt nevoia să facă tiraj, trafic şi rating pe suferinţa ei intimă. Iar şacalii veroşi care-i alimentează cu vorbe aşteaptă, de fapt, frecându-şi mâinile, eliberarea locului de prezentator al celei mai de succes producţii a şi aşa muribundei televiziuni publice.

Într-o atmosferă dementă, dominată de suspiciuni reciproce şi delaţiuni vinovate, Iuliana Tudor a ajuns, nu pricep de ce, să dea comunicate de presă cu privire la starea ei de sănătate. Pot să bănuiesc că, naivă şi bine intenţionată, speră că i-ar putea opri din delirul lor scriitoricesc pe ticăloşii îngălaţi care bălesc după orice femeie care apare la televizor şi speră să dea lovitura investigaţională a carierei lor de viermi dintr-o eventuală tragedie. Ştiu că, în România, pulimea a fost învăţată prost să-şi închipuie că i se cuvine accesul oriunde, însă există zone ale vieţii (sănătatea şi patul, cu precădere) care, într-o lume normală, trebuie să fie tabu. Şi, dacă nu vrea să priceapă de bună vo