Trei brăileni care au furat peste 550 de kg de porumb ştiuleţi de pe terenul unei societăţi din Urleasca, au ajuns pe mâna oamenilor legii.
Duminică, la ora 22.45, agenţi de la Posturile de Poliţie Comunală Movila Miresii şi Traian i-au depistat, pe raza satului Ţepeş Vodă, pe localnicii P.V. (32 de ani), N.N. (38 de ani) şi T.I. (29 de ani), în timp ce transportau cu căruţa o cantitate de porumb ştiuleţi. În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că porumbul a fost sustras de pe o solă agricolă aparţinând unei societăţi comerciale din satul Urleasca, comuna Traian. Cantitatea de 560 de kg porumb ştiuleţi, în valoare de 300 de lei, a fost recuperată şi predată părţii vătămate. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.