Locatarii blocului 72B din Trivale au rămas şi fără bani şi cu apartamentele neizolate. Blocul lor nu se numără printre cele care vor intra în programul de reabilitare termică iar oamenii îşi cer înapoi banii pe care i-au dat pentru constituirea celor 20 de procente pe care le avea de suportat asociaţia la anvelopartea imobilului, bani care au rămas blocaţi în fondul de reparaţii.
La început suna bine! Statul dădea 50% pentru reabilitarea termică, Primăria 30% iar diferenţa de 20% urma să fie plătită de locatari. Blocul 72B din Trivale se afla, la inceputul acestui an, primul pe lista celor 10 imobile care urmau să intre în programul de reabilitare termică. În vară, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului informa primăria Piteşti că i-au fost alocate, în cadrul programului , doar 600.000 de lei, fonduri ce nu permit execuţia lucrărilor decât pentru două blocuri. Pentru că se ştiau în fruntea listei, locatarii blocului72 B din Trivale nici nu –şi imaginau că nu vor fi prinşi în program mai ales că reuşiseră să strângă 34.000 de lei. Dar, surpriză! Municipalitatea a anunţat că cele două blocuri ce vor fi reabilitate sunt L1 din cartierul Exerciţiu şi B3 din Prundu. “ A fost analizată situaţuia economică a blocurilor şi documentaţia tehnică şi pe baza acestora au fost alese cele două blocuri ce vor fi reabilitate.”a explicat Dan Teodorescu, directorul executiv al Direcţiei de dezvoltare locală din cadrul Primăriei Piteşti.
Oamenii şi-au luat gândul de la anveloparea cu sprijin de la stat şi cei mai mulţi îşi cer, acum, înapoi banii pe care i-au dat ca avans.
“ Prefer să-mi fac singur izolarea, pe cont propriu, sau să mi scadă banii pe care i-am dat din datorii. Am 18 milioane restanţe la întreţinere şi vine iarna , cheltuielile cresc, restanţele se vor aduna iar eu am şi aşa o am o situaţie destul de grea. Sunt pensionar iar banii nu