Cam aşa este Marţi, după Crăciun, ca un joc de table pe care-l ştii pe dinafară şi nu-ţi mai vine să-l joci.
Mă mai gîndesc la faptul că există fie un trend, fie o şcoală de film romînesc, ambele formate în ultimii 6-8 ani, ale căror efecte se vor vedea în următorii cinci sau zece. Zic trend din cauza fenomenului Cannes. Zic şcoală datorită neo-realismului din care parcă nu mai răzbatem şi care a fost reuşit în cîteva filme, acesta nefiind însă unul dintre ele. Sau poate că este, dar manierismul regizoral şi scenariul previzibil nu prea mă conving. Aş vrea un exerciţiu de gîndire, nu de pragmatism.
Mai cred că devine din ce în ce mai uşor să faci un film. Alegi un subiect vizibil, facil, apoi adaugi, dacă reuşeşti, suspans pe ici-colo, cadre simbolice, unele chiar pot fi, şi glume româneşti şi gata filmul. Aţi urmărit o bucată de viaţă, cum ar suna într-o revistă glossy. Doar că acest aspect nu este unul lăudabil.
Cam aşa este Marţi, după Crăciun, ca un joc de table pe care-l ştii pe dinafară şi nu-ţi mai vine să-l joci.
Mă mai gîndesc la faptul că există fie un trend, fie o şcoală de film romînesc, ambele formate în ultimii 6-8 ani, ale căror efecte se vor vedea în următorii cinci sau zece. Zic trend din cauza fenomenului Cannes. Zic şcoală datorită neo-realismului din care parcă nu mai răzbatem şi care a fost reuşit în cîteva filme, acesta nefiind însă unul dintre ele. Sau poate că este, dar manierismul regizoral şi scenariul previzibil nu prea mă conving. Aş vrea un exerciţiu de gîndire, nu de pragmatism.
Mai cred că devine din ce în ce mai uşor să faci un film. Alegi un subiect vizibil, facil, apoi adaugi, dacă reuşeşti, suspans pe ici-colo, cadre simbolice, unele chiar pot fi, şi glume româneşti şi gata filmul. Aţi urmărit o bucată de viaţă, cum ar suna într-o revistă glossy. Doar că acest aspect nu este unul lăuda
