După ce a declarat că starul portughez este un egoist şi un individualist, jurnalista, iubita căpitanului Realului, Iker Casillas, şi-a revizuit discursul cu privire la Ronaldo.
Cariera de jurnalistă sportivă a Sarei Carbonero a trecut în plan secund după ce a devenit publică relaţia ei cu portarul Iker Casillas. Acum, a devenit un adevărat fenomen mediatic, a făcut saltul spre publicitate, devenind imaginea Pantene Pro V şi a jucat chiar şi un rol secundar într-un film, dar relaţia ei cu presa de cealaltă parte a ştirilor nu este foarte bună, scrie Europa Press.
"Declaraţiile mele au fost scoase din context"
Zilele trecute toată presa din Spania (şi nu numai) a vuit după declaraţiile acordate de Sara Carbonero, în weekend, într-o emisiune TV la postul la care lucrează, Telecinco. "Cristiano Ronaldo este un egoist şi un individualist dintotdeauna, iar Real Madrid a ştiut de la început pe cine transferă", spunea jurnalista atunci.
"Am spus un lucru care a fost scos din context, cum se întâmplă de foarte multe ori şi cum mai fac şi eu uneori, ca jurnalistă, când mai tai din fraze", a explicat Sara, care şi-a "revizuit" declaraţiile: "Cristiano Ronaldo este, pentru mine, cel mai bun jucător din lume, alături de Messi".
Citește ce a spus Sara Carbonero despre nunta cu Iker Casillas și ce relație are prezentatoarea cu presa din Spania