Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Din Ferentari, cu dragoste şi heroină, către Sarkozy

Publicat in Jurnalul, miercuri 22 septembrie 2010 ·

Ferentari? Acolo am văzut prima înmormântare cu dar!, ne spune taximetristul, după ce îl direcţionăm spre "Strada Tunsu Petre, la grădiniţă", aşa cum ne sfătuise o colegă de breaslă care locuieşte în cartier. Murise un tânăr din cauza unei supradoze şi, cum băiatul nu era doar consumator, ci şi distribuitor, părinţii i-au făcut pomana cu heroina din stoc, pe care au împărţit-o la prieteni, explică taximetristul. Cu cât ne apropiem de Ferentari, relatările lui devin din ce în ce mai lugubre.

Jurnalistul spaniol pe care-l însoţim spre "cartierul romilor" din Bucureşti vrea totuşi să ştie ce părere are taximetristul despre romii din ţara noastră. "Sincer, i-aş trimite pe toţi la Bug!" - spune omul, ceva mai direct decât două proaspete absolvente de facultate care, întrebate dacă ar vrea ca toţi romii să plece din România, răspunseseră cu un "daaaaa" pe jumătate jenat, pe jumătate încântat.

PLOAIE DE SERINGI ŞI GUNOAIE CA LA... CAIRO

Ajunşi la ghetourile de pe Tunsu Petre, taximetristul se cam codeşte să ne dea drumul prin cartier. "Mai bine merg aşa, încet, şi faceţi poze de pe geam", propune el. "Măcar să nu intraţi în garsoniere, că rămâneţi fără nimic pe voi" - mai spune, neîmpăcat, înainte să plece. Chiar în faţa noastră, în grămada de gunoaie de lângă blocul de garsoniere "confort 300", un băiat care nu pare să aibă mai mult de 12-14 ani se injectează. Nu e deranjat nici de prezenţa noastră, nici de aparatele de fotografiat. După ce a terminat cu "doza", se aşază între gunoaie şi caută ceva.

"Gunoaiele sunt exact ca la Cairo", ne asigură jurnalistul spaniol, în timp ce călcăm cu grijă printre seringi folosite.

"MAI MULT CU FURATUL, DECÂT CU ŞCOALA"

În faţa unui magazin lipit de una dintre casele din cartier stau doi băieţi îmbrăcaţi îngrijit. Bogdan are 24 de ani şi s-a născut în cartier. A făcut liceul şi i-ar plăcea să se mai

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fostul crainic de la Dinamo ar fi fost reținut. Acuzat că a agresat sexual un minor

Gazeta Sporturilor acum 27 minute
Nicu Grameni (58 de ani), fostul crainic al lui Dinamo, ar fi fost reținut pentru 24 de ore, pentru că ar fi agresat sexual un minor în vârstă de 16 ani.

Două convoaie militare, implicate într-un accident între Brăila și Galați. Camioanele ar aparține armatei franceze

Ziare.com acum o ora
Două convoaie militare au fost implicate joi după-amiază, 19 septembrie, într-un accident rutier produs pe DN 2B, în apropierea Podului Siret - Şendreni, judeţul Brăila, anunţă Centrul Infotrafic. În urma unei coliziuni faţă-spate, un şofer a fost r

UPDATE - Planul roşu, activat în Mehedinţi în urma unui apel la 112 prin care se anunţă că mai mulţi copii au stări de rău şi simptome de toxiinfecţie alimentară/ 70 de copii cu vârste între 5 şi 14 ani şi doi adulţi au nevoie de asistenţă medicală

News.ro acum o ora
Autorităţile din judeţul Mehedinţi au activat, joi după-amiază, Planul roşu de intervenţie, în urma unui apel la 112 prin care se anunţa că mai mulţi copii, din diferite localităţi, au stări de rău şi simptome de toxiinfecţie alimentară. Un număr de

Adolescent de 16 ani, agresat sexual, în mod repetat, de un individ de 58 de ani. Totul s-a întâmplat la un bazin de înot din București

Ziare.com acum o ora
Un bărbat de 58 de ani a fost reţinut de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti după ce ar fi agresat sexual, de mai multe ori, un băiat de 16 ani, la un bazin de înot din Sectorul 2 al Capitalei. ”La data de 19.09.2024, procurorii

ANPC a suspendat activitatea a 13 magazine din Bucureşti pentru vânzarea ilegală de tutun către minori / Au fost date amenzi de aproape 150.000 de lei

News.ro acum 59 minute
Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au suspendat pentru 30 de zile activitatea a 13 magazine din Bucureşti, pentru vânzarea ilegală de tutun către minori şi au dat amenzi în valoare de aproape 150.000 de lei. Print

Șoferul care a murit în accidentul grav din Capitală era soțul femeii stropite cu benzină în Parlament / El era angajat SPP

HotNews acum 2 ore
Bărbatul care a murit joi dimineața după ce nu a acordat prioritate unui tramvai pe Șoseaua Progresul din București era soțul femeii care a fost stropită cu benzină de bărbatul care a dat foc, marți, unei încăperi din Palatul Parlamentului, scrie ob

Nuțu Cămătaru, „vizitat” de mascați! Polițiștii au găsit din nou animale exotice în curtea interlopului

Wall-Street.ro acum o ora
Poliţiştii ilfoveni au găsit pe domeniul pe care se află casa interlopului Nuţu Cămătaru, mai multe exemplare de animale şi păsări exotice a căror deţinere de către persoane fizice este interzisă, în urma unor percheziţii privind furtul unui cal de

Helmut Duckadam a fost dus de urgență la Spitalul Universitar și operat pe cord deschis

Libertatea acum 3 ore
Helmut Duckadam, în vârstă de 65 de ani, a ajuns joi, 19 septembrie, la Spitalul Universitar, unde are programată o operație pe cord deschis, informează Gazeta Sporturilor.

Soțul celei mai bogate femei din Rusia a fost reținut. Ce legătură are bărbatul cu atacul armat de lângă Kremlin

Ziare.com acum 55 minute
Soţul celei mai bogate femei din Rusia a fost arestat la data de 19 septembrie 2024 și este acuzat de crimă. Suspectul se numește Vladislav Bakalciuk, a anunțat agenția Reuters citată de Agerpres. Vladislav Bakalciuk, soţul celei mai bogate femei di

Suveranista Diana ȘOȘOACĂ în Parlamentul European: Dumnezeu nu e vaccinat. Încetaţi cu această dictatură!

Gandul acum 51 minute
Diana Șoșoacă a avut o nouă intervenție incendiară în Parlamentul European despre variola maimuței(Mpox), de data aceasta, și a măsurilor care trebuie luate, la nivel de Uniune, împotriva acestei boli. Suveranista a acuzat din nou U.E. că vrea să de

Vremea

București
acum

16°
joi

15°/18°
vin.

15°/24°
sâm.

14°/27°
dum.

16°/27°
Iasi
acum

20°
joi

14°/21°
vin.

10°/24°
sâm.

11°/24°
dum.

13°/25°
Constanta
acum

22°
joi

16°/22°
vin.

18°/22°
sâm.

17°/23°
dum.

18°/23°
Cluj-Napoca
acum

19°
joi

11°/19°
vin.

10°/22°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/24°
Timisoara
acum

25°
joi

14°/25°
vin.

14°/24°
sâm.

12°/24°
dum.

13°/26°