Scriam data trecută despre o ecranizare bună după o carte puternică, Moromeţii, unde Stere Gulea a reuşit să-şi impună tonul propriu în faţa discursului lui Marin Preda – şi asta fără să modifice povestea din roman. Întîmplarea a făcut ca săptămîna aceasta să văd, la HBO, o altă ecranizare după o proză remarcabilă: Caravana cinematografică, filmul din 2010 al lui Titus Muntean după nuvela publicată de Ioan Groşan în volumul lui de debut, din 1985.

Cu toate că nu m-a entuziasmat, aşa cum au făcut-o – de-a dreptul – alte texte ale lui Groşan (O sută de ani de zile la Porţile Orientului sau Trenul de noapte), ţin minte că şi Caravana cinematografică mi-a plăcut, atunci cînd am citit-o, acum mai bine de 20 de ani. Deşi era un volum de debut, se vedea deja scriitorul matur şi sclipitor care este Groşan, capabil să-ţi ofere tot felul de fineţuri în proză.

DE ACELASI AUTOR Premiile acestei rubrici pentru 2012 Actorul şi televiziunea Cine pleacă, cine rămîne Ordonanţa pe furiş Din nefericire, filmul lui Titus Muntean ratează buna alcătuire şi echilibrul nuvelei. Asta pentru că – deşi nu se află la primul film – regizorul a simţit nevoia să apese, adolescentin, mai mult pe pedala de acceleraţie. Toate fineţurile s-au dus pe apa sîmbetei, pentru că Titus Muntean a vrut ceva adrenalină narativă şi astfel a intrat cu bolidul în vitrina cu servicii de porţelan. Şi nu, nu e vorba de un bolid de ultimă generaţie, ci de o amărîtă de Dacie din anii ’90 – e adevărat, tunată. În anii ’90, filmele româneşti erau mai întîi de toate isterice. Se zbiera mult, bătăile şi violurile abundau, gesturile erau smucite şi teatrale, iar comunismul sau efectele lui – arătate permanent cu degetul. Maia Morgenstern îşi scuipa bojocii de-atîtea urlete în Balanţa, Gheorghe Dinică voia să-i dea foc unui tînăr soldat în Război în bucătărie şi tot Dinică îi bătea cuie-n cap Cocăi Bloos în