Cezar Petrescu este unul dintre acei scriitori ai perioadei interbelice despre care s-ar putea scrie romane... Şi-a dorit să scrie o nouă "Comedie umană" şi în parte a şi reuşit. Despre romanul "Întunecare", considerat cel mai valoros dintre textele sale, una dintre cele mai tulburătoare poveşti despre viaţă şi moarte în Primul Război Mondial, şi despre contextele acelei perioade am stat de vorbă cu profesorul Vasile Morar, prefaţatorul prezentei ediţii pe care v-o oferă Jurnalul Naţional.
● Jurnalul Naţional: Care e imaginea care vă vine prima dată în minte atunci când vorbiţi despre "Întunecare"?
Vasile Morar: Imaginea dominantă în sufletul meu atunci când vorbesc despre "Întunecare" este cea a începutului, a anunţării războiului. Acele prime pagini din roman, de pe terasa cazinoului... Aceea este una dintre cele mai elaborate şi mai reuşite pagini de literatură română, cred eu. Personajele principale ale romanului, aproape toate sunt acolo, la început. E, într-un fel, ultima zi şi ultima seară de pace, de linişte, în care toţi aşteptau să se întâmple ceva. Se discută, evident, despre război, care e iminent, este august 1916 şi toată atmosfera este excelent descrisă şi interpretată de Cezar Petrescu. Mai e un personaj acolo, Luna... Din momentul în care ei discută, se creează foarte bine atmosfera, îngrijorarea este prezentă la toţi, este o clipă în care liniştea îi cuprinde pe toţi, e liniştea dinainte de furtună, de război, de catastrofă... Şi atunci Luna pe cer o văd cu toţii, ea este personajul dominant. Apoi zgomotele din jur reapar, dar pentru o clipă toţi se înţeleg şi par a aştepta ceea ce va să vină, destinul fiecăruia. Toţi, sub vraja Lunii, tac şi înţeleg că va urma ceva deosebit. Şi nimic nu va mai rămâne ca înainte.
● Vă amintiţi prima dvs. întâlnire cu "Întunecare" sau cu un text al lui Cezar Petrescu