* juniorii B brăileni, la al doilea succes
Duminica trecută, juniorii B de la CF Brăila au repurtat cel de-al doilea succes din acest tur de campionat, 4-1, în faţa uneia dintre formaţiile cu pretenţii din această serie, Oţelul Galaţi.
Brăilenii au deschis scorul încă din minutul 2, prin Pungă, direct din lovitură liberă şi tot mijlocaşul stânga al CF-ului a marcat pentru 2-0 în minutul 6, după o acţiune personală încheiată cu un şut la colţul lung.
Gălăţenilor li s-a acordat un penalty în minutul 25, însă Radu a păstrat poarta intactă, iar cinci minute mai târziu a venit rândul elevilor profesorului Cătălin Teodor să beneficieze de o lovitură de la 11 metri, obţinută de Daniel Cazan, şi pe care a transformat-o Marcel Gheorghe, astfel că victoria brăilenilor începea să se contureze.
Oaspeţii au redus din diferenţă la câteva minute de la reluare, însă gazdele au reluat atacurile asupra careului advers şi au mai înscris o dată prin Lipan, care, după o acţiune personală, a lobat mingea peste portarul gălăţean.
După două etape, patru formaţii au acumulat maximum de puncte, 8, departajarea dintre ele fiind dată de golaveraj: 1 Viitorul Constanţa, 2 Metalul Constanţa, 3 CF Brăila, 4 Farul Constanţa.
CF Brăila a început partida în următoarea alcătuire: Radu - Mureşan, Stanciu, C. Boariu, Ianculescu - Pungă, Gheorghe, Miron, L. Boariu - Cazan, Tănase, iar în repriza a doua au mai evoluat Ciupercă, Anghel, Lipan, Avram şi Mircea. * juniorii B brăileni, la al doilea succes
Duminica trecută, juniorii B de la CF Brăila au repurtat cel de-al doilea succes din acest tur de campionat, 4-1, în faţa uneia dintre formaţiile cu pretenţii din această serie, Oţelul Galaţi.
Brăilenii au deschis scorul încă din minutul 2, prin Pungă, direct din lovitură liberă şi tot mijlocaşul stânga al CF-ului a marca