Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Carmen Dumitrache, dedicată culturii și televiziunii

Publicat in Adevarul, miercuri 22 septembrie 2010 ·

Directorul Centrului Cultural Pitești este și unul dintre cei mai cunoscuți realizatori TV pe plan local. Știe să îmbine perfect cele două pasiuni, astfel încât, din punct de vedere profesional, se consideră o persoană împlinită.

Carmen este omul din spatele a tot ceea ce înseamnă activitatea Centrului Cultural Pitești și privește funcția de director, după cum ea însăși mărturisește, ca pe o onoare şi ca pe o mare responsabilitate. Pune suflet în tot ceea ce întreprinde iar asta se simte în rezultate și mărturisește că cel mai delicat este lucrul cu oamenii. “Există atâtea tipologii şi caractere, încât fac tot posibilul să îi înţeleg pe toţi cei care trec pragul Centrului Cultural Piteşti. Încercăm să-i fidelizăm pe cât mai mulţi care au o reală chemare către cultură în ideea de a participa consecvent la activităţile noastre, să menţinem relaţiile de colaborare cu personalităţile vieţii culturale dar să continuăm descoperirea şi promovarea de talente noi în domeniu. Orice muncă luată în serios presupune anumite eforturi, dar fac ceea ce îmi place, prin urmare, satisfacţia este întotdeauna mai mare.”, spune Carmen. Lucrează în cultură, nu din 2007 de când a venit la Central Cultural ci de mult mai devreme .” Încă de când lucram ca redactor la Radio-Televiziunea Alpha Piteşti mă ocupam de acoperirea acestui segment de activitate şi eram nelipsită de la principalele manifestări organizate de Centrul Cultural Piteşti, Biblioteca Judeţeană, Muzeul Judeţean, Muzeul Goleşti. Dovadă sunt numeroasele materiale tv care au rămas în arhivă. Pasiunea pentru televiziune am dezvoltat-o lucrând ca redactor şi realizator de emisiuni la acest post, care a fost o adevărată şcoală pentru mine.Îmi continui meseria de jurnalist tv, iar funcţia de director al Centrului Cultural Piteşti nu mă împiedică să fac acest lucru, ba chiar lucrurile se îmbină fericit”, mărturisește Carmen

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FOTO | Percheziții la influencerii care i-au făcut reclamă lui Călin Georgescu

Wall-Street.ro acum 2 ore
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție desfășoară, pe 20 martie 2025, 17 percheziții domiciliare în București și nouă județe, într-un dosar penal ce vizează coruperea alegătorilor. Printre cei verificați se numără și influenceri c

Autoturisme de lux cu numere de înmatriculare şi acte false pregătite pentru export, în valoare de peste 200.000 euro, descoperite de poliţiştii de frontieră în Portul Constanţa - FOTO

News.ro acum o ora
Două autoturisme de lux, în valoare de peste 200.000 de euro, care aveau numere de înmatriculare şi acte false pregătite pentru export, au fost descoperite de poliţiştii de frontieră în Portul Constanţa. Maşinile urmau să fie exportate în Turcia.

Finlanda rămâne cea mai fericită ţară din lume, în timp ce SUA se plasează la cel mai slab nivel. România a coborât pe locul 35 (raport)

HotNews acum 4 ore
Finlanda rămâne cea mai fericită ţară din lume pentru al optulea an consecutiv, potrivit raportului anual al ONU privind fericirea, publicat joi, care plasează Statele Unite la cea mai slabă clasare de până acum. România a coborât trei locuri în cla

Calendar-Ortodox Ce sfinți sunt prăznuiți astăzi, 20 martie 2025

Ziua Constanta acum 3 ore
În această lună, în ziua a douăzecea, pomenirea sfinţilor cuvioşilor părinţi, ucişi de arabi în Mănăstirea sfântului Sava cel sfinţit. În sec. al VIII-lea saracinii invadau frecvent regiunile înconjurătoare ale Ierusalimului. Mănăstirea Sf. Hariton

Lista finală de candidați la alegerile prezidențiale 2025. Cine sunt cei 11 români care vor să ajungă la Cotroceni

Libertatea acum 9 ore
Alegerile prezidențiale din România, programate pentru luna mai, au intrat în linia dreaptă. După validarea ultimilor candidați de către Curtea Constituțională, lista finală cuprinde 11 nume care vor concura pentru funcția de președinte al țării în

Incendiu într-un apartament, dintr-un bloc din Galaţi. Zeci de locatari au fost evacuaţi - FOTO

News.ro acum o ora
Un apartament situat la etajul 1 al unui bloc din municipiul Galaţi a fost cuprins de flăcări, joi dimineaţă mai mulţi locatari fiind evacuaţi.

Vreme caldă, cu temperaturi în creştere şi cu valori de până la 25 de grade săptămâna viitoare, specifice unei zile de vară/ Cum va fi vremea în Capitală

News.ro acum 57 minute
Vremea se va încălzi treptat, în următoarele zile, cu maxime ce vor atinge, pe finalul acestei săptămâni, 16-17 grade şi cu temperaturi de până la 25 de grade săptămâna viitoare, valori specifice unei zile de vară. După data de 24 martie, este posib

Incendiu, astăzi, într-o localitate din Botoșani. Două adăposturi de animale, cuprinse de flăcări

Botosani News acum o ora
Un incendiu s-a produs, joi dimineață, într-o gospodărie din localitatea Dragalina. Două adăposturi de animale au fost cuprinse de flăcări. Alarma a fost dată chiar de proprietară. Au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului Dorohoi, cu două a

23 de tramvaie din București, retrase din circulație de inspectorii ANPC din motive de siguranță și igienă

Ziare.com acum 2 ore
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului (ANPC) a oprit temporar din circulație 23 de tramvaie din București, în urma unui control desfășurat în noaptea de 19 spre 20 martie în mai multe depouri ale Societății de Transport București (ST

TikTok-erul Alin Borcan a amenințat, dezbrăcat, cu o armă de jucărie, după percheziții: „Nu mai veniți, că trag. Domnule Georgescu, vă iubesc”

Gandul acum 2 ore
Autoritățile efectuează 17 percheziții domiciliare în mai multe județe într-un dosar de corupere a alegătorilor. Printre persoanele vizate se numără influencerii Makaveli, Bogdan Peșchir, dar și TikTok-erul Alin Borcan. După ce oamenii legii a desci

Vremea

București
acum

10°
joi

3°/12°
vin.

5°/15°
sâm.

6°/16°
dum.

6°/14°
Iasi
acum

joi

2°/13°
vin.

5°/16°
sâm.

5°/16°
dum.

6°/9°
Constanta
acum

10°
joi

4°/10°
vin.

5°/10°
sâm.

5°/9°
dum.

6°/9°
Cluj-Napoca
acum

joi

0°/11°
vin.

2°/13°
sâm.

4°/15°
dum.

6°/13°
Timisoara
acum

joi

0°/12°
vin.

3°/15°
sâm.

7°/15°
dum.

8°/12°