Universitatea Craiova a învins cu 5-0 pe Minerul Lupeni în Cupa României. Pentru echipa antrenată acum de Victor Piţurcă, rezultatul poate fi considerat o „performanţă” la care oltenii tânjeau de mai bine de 12 ani.
„Ne bucură jocul şi rezultatul, dar să nu uităm că am jucat cu o echipă modestă. Avem încredere că vom ajunge cât mai sus în Cupă", a spus preşedintele Silvian Cristescu, după meciul cu Lupeniul.
Ştiinţa nu a mai câştigat la o diferenţă de cel puţin cinci goluri de pe 1 aprilie 1998, când a umilit Jiul Petroşani, cu 7-0, în campionat! Pentru alb-albaştri jucau atunci Săndoi, Buia, Cristescu, Trică, Luţu, Ganea, Neagoe şi Niculescu, iar antrenor era Jose Ramon Alexanco, primul străin care a condus o echipă din Liga I.
Cu Alexanco pe bancă, Craiova a încheiat sezonul 1997-1998 pe locul 8 şi a pierdut finala Cupei României, 0-1, cu Rapid.