Titlurile operatorului portuar Socep Constanţa (SOCP) au înregistrat cea mai bună evoluţie de pe Bursă în acest an, cu o creştere de 128%, după ce în ultima săptămână au câştigat circa 50%. Creşterile au avut loc pe fondul, unor rulaje ceva mai ridicate decât de obicei, dar nu deosebite, în două şedinţe transferându-se în piaţă circa 2,1 milioane de titluri Socep, reprezentând 0,61% din capitalul social.
"Nu există evenimente deosebite în viaţa societăţii. Şi pe mine mă surprinde creşterea acţiunilor Socep. N-au fost încheiate contracte noi, pe segmentul de containere realizăm 10% din cât făceam în anul 2008, iar pe mărfuri generale este o uşoară îmbunătăţire faţă de anul trecut", a declarat Daniel Linteş, directorul general al Socep Constanţa.
El explică prăbuşirea traficului pe segmentul de containere prin faptul că se realiza tranzit în Rusia şi Ucraina cu nave care se descărcau în portul din Constanţa pentru că nu exista capacitate de depozitare acolo. Între timp, atât ruşii, cât şi ucrainenii şi-au construit porturi de containere, potrivit directorului Socep, astfel că traficul a scăzut cu 50-60% numai din această cauză.
"Este posibil ca piaţa să considere o capitalizare corectă a companiei una apropiată de activul net, având în vedere interesul pentru societate demonstrat de oferta anterioară de preluare şi îmbunătăţirea uşoară a situaţiei financiare din primul semestru. Având în vedere volatilitatea mică a Bursei în ultima perioadă, o acţiune pe creştere puternică atrage un anumit segment de speculatori", spune Andrei Petrescu, analist la casa de brokeraj Prime Transaction.
Titlurile Socep au crescut pe parcursul zilei de ieri cu 14,6% şi au rămas fără vânzători, creştere în urma căreia capitalizarea companiei a ajuns la 133 mil. lei (31,3 mil. euro), nivel mai ridicat decât valoarea contabilă