Povestea asta cu peţitul a trecut pe lângă mine în copilărie la fel ca şi cea cu zestrele, deşi ştiu că în casa bunicilor am undeva în nişte dulapuri nişte mileuri nou-nouţe, nişte feţe de masă şi nişte veselă care aşteaptă să mă mărit ca să ajungă la mine în casă.

Măritatul nu a fost niciodată unul dintre subiectele abordate de ai mei pentru că mi s-a explicat în permanenţă cât de importantă este educaţia, cariera, viaţa socială şi relaţiile interumane, călătoriile şi orice altceva decât a deveni „the perfect housewife”. Lecţiile astea mi-au plăcut şi am ajuns la o vârstă la care cei mai mulţi se întreabă când voi anunţa că mă mărit…ei bine, nici dacă aş face-o mâine tot nu dau de veste la ziar pentru că nu îmi plac nunţile cu sute de invitaţi în faţa cărora trebuie să „fac frumos” doar ca să fiu pe placul musafirilor sau dacă m-am măritat deja am să găsesc momentul în care să anunţ în treacăt că s-a întâmplat şi acest eveniment (aşa că suspans…). E foarte real că pe cât de mult îmi place să îmi ţin viaţa privată PRIVATĂ pe atât de mult îmi place să fiu o surpriză continuă chiar şi pentru cele mai apropiate persoane.

Toate elementele expuse anterior sunt un fel de preambul la o stare de fapt pe care o găsesc pe cât de amuzantă pe atât de stânjenitoare de cele mai multe ori. Nu puţine au fost cazurile în care la diferite evenimente am considerat că este mai indicat să mă prezint singură din varii motive…poate pentru că el nu avea chef de obligaţiile mele sociale sau poate pentru că am considerat că aşa este cel mai potrivit să mă prezint în condiţiile în care nu cunoştea pe nimeni acolo. Ar fi culmea să fim brusc legaţi printr-un cordon ombilical invizibil.

Amuzant este că de cele mai multe ori am reuşit să atrag atenţia mamelor de băieţi plecate în căutare de nurori şi uite aşa începe povestea peţitului modern. Deja le vezi din felul în care te