Sindicaliştii francezi pot mobiliza milioane de persoane la manifestaţiile de stradă împotriva diferitelor reforme nepopulare promovate de guvern. Asta deşi proporţia salariaţilor înscrişi în sindicatele din Franţa este cea mai redusă din Europa, numărul lor scăzând chiar de trei ori în ultimii 35 de ani. Sursa: Răzvan Vălcăneanţu

„Sindicalismul francez nu a fost niciodată unul de masă, ci un sindicalism militant, capabil să mobilizeze”, a explicat Herve Garnier, liderul celui mai numeors sindicat, CFDT, care regrupează 800.000 de membri.

Potrivit Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică, rata de sindicalizare în Franţa a fost, în 2008, de doar opt procente din numărul total de salariaţi, faţă de 19 la sută în Germania sau 27 de procente în Marea Britanie. În Franţa, opt organizaţii sindicale au în total circa două milioane de membri, în timp ce doar confederaţia DGB din Germania numără nu mai puţin de şapte milioane. Dacă în sectorul de stat sindicatelor li s-au alăturat numeroşi salariaţi, mediul privat este un adevărat „deşert sindical”, susţine profesorul universitar Dominique Adolfato, citat de AFP.

Victorii răsunătoare

Deşi reduse numeric, sindicatele franceze au obţinut, graţie capacităţii de mobilizare a populaţiei, victorii răsunătoare în lupta cu executivele de la Paris. Doi premieri de dreapta, Alain Juppe şi Dominique de Villepin, au bătut în retragere în faţa demonstraţiilor de amploare organizate de sindicatele franceze. Primul s-a lovit de nemulţumirea maselor în 1995, când a vrut să impună o reformă a sistemului de asistenţă socială, în timp ce de Villepin a căutat să instituie, în 2006, aşa-numitul „Contract de primă angajare” prin care vroia să reformeze piaţa muncii pentru tineri.

Fatalismul, marea problemă a românilor

Liderii sindicali din România explică paradoxul sindical francez. Astfel, vicepreşedinte