Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sinistraţii din Dorohoi, blocaţi printre ruine

Publicat in Adevarul, joi 23 septembrie 2010 ·

Materialele necesare pentru reconstrucţia caselor distruse în urmă cu trei luni de inundaţii întârzie din cauza birocraţiei. Dorohoienii se tem că iarna îi va prinde sub cerul liber. Între timp, zeci de familii refuză strămutarea pe noile amplasamente.

După aproape trei luni de la inundaţiile care au distrus municipiul Dorohoi, sinistraţii încă mai trăiesc printre ruine, moloz şi noroaie. Iarna bate la uşă şi trebuie reconstruite din temelii 300 de case dărâmate de apele din vară.

Alte aproape 100 de locuinţe au nevoie de reparaţii capitale. Statul întârzie însă să distribuie materialele de construcţie, iar sinistraţii sunt disperaţi că n-au nici măcar acoperiş pe case.

Gheorghe Popa este unul dintre sutele de dorohoieni pe care statul i-a obligat

să-şi refacă singur locuinţa distrusă la inundaţii. Bărbatul de 56 de ani nu se teme de muncă. Ba chiar şi-a mobilizat întreaga familie pentru a-şi reface gospodăria.

„Se distruge tot ce am muncit până acum“

Cu soţia şi cei 11 copii, 9 dintre ei minori, munceşte cot la cot ca iarna să nu-i prindă sub cerul liber. De o săptămână bate pasul pe loc în lipsa materialelor de construcţie şi nici bani nu are pentru a continua lucrările. „N-am tablă de pus pe casă şi nici materiale pentru finisaje. Bate vântul prin pereţi şi plouă în casă. Se distruge tot ce am muncit până acum dacă nu ne dau mai repede materialele. Şi aşa e târziu“, a spus bărbatul care se înghesuie de trei luni cu cei 11 copiii într-o bucătărie de 6 metri pătraţi. Şi mai disperaţi sunt sinistraţii ale căror case trebuie reconstruite din temelii.

Oamenii nu cred că cele 300 de case vor fi gata până la Crăciun. „Până acum trebuia ridicată la roşu ca finisajele să le facem într-o lună. Abia am reuşit să facem fundaţia. Nu cred că voi termina casa în două luni“, a spus Viorel Ciobanu, si

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Mihai Leu. Fostul campion de box și raliuri avea 56 de ani

HotNews acum 6 ore
Mihai Leu s-a stins din viață la doar 56 de ani, scrie GOLAZO.ro. Fost campion mondial de box și fost campion național de raliuri, Leu era internat de mai bine de o săptămână la secția de terapie intensivă a Spitalului Clinic Fundeni din București.

SUA opreşte unele livrări de rachete către Ucraina din cauza stocurilor scăzute

News.ro acum o ora
Pentagonul a oprit unele livrări de rachete de apărare aeriană şi alte muniţii de precizie către Ucraina, din cauza îngrijorărilor că stocurile americane sunt prea scăzute, au declarat marţi două persoane familiarizate cu această decizie pentru Reut

Trump dă asigurări că Israelul este pregătit să finalizeze termenii unui armistițiu de 60 de zile

HotNews acum o ora
Președintele american Donald Trump a dat asigurări marți că Israelul a acceptat să finalizeze termenii unui armistițiu de 60 de zile cu mișcarea islamistă palestiniană Hamas în Fâșia Gaza, relatează AFP. ‘Israelul a acceptat condițiile necesare pent

După trei ani, CCR îi dă înapoi lui Traian Băsescu privilegiile de fost președinte

HotNews acum 13 ore
Curtea Constituțională a hotărâtm, marți, 1 iulie, că modificarea legislativă prin care fostului președinte Traian Băsescu i-au fost retrase anumite beneficii este contrară Constituției. Contactat de HotNews, Traian Băsescu nu a vrut să comenteze de

Nou mesaj RO-Alert în zona românească de la graniță cu Ucraina / ISU Tulcea: Posibilitatea căderii unor obiecte din spaţiul aerian

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Autorităţile au transmis, marţi seară, un nou mesaj RO-Alert locuitorilor din zona de graniţă cu Ucraina, privind posibilitatea căderii unor obiecte din spaţiul aerian, transmite News.ro. Urmărește c

Vicepremierul Anastasiu: Pachetul fiscal va fi prezentat miercuri, cel târziu joi. „În aceste momente, puzzle-ul se asamblează”

HotNews acum 11 ore
Vicepremierul Dragoș Anastasiu a afirmat, marți, la Digi24, că forma finală a pachetului fiscal ce urmează să fie adoptat de către Guvern urmează să fie prezentat miercuri sau joi de către premierul Ilie Bolojan. „Mâine sau poimâine vor fi terminate

Cea mai mare surpriză de la Wimbledon! Alexander Zverev, al cincilea nume mare eliminat în primul tur

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Favoritul 3 de la Wimbledon, Alexander Zverev (28 de ani, #ATP), a fost eliminat în primul tur de la Wimbledon de către francezul Arthur Rinderknech (29 de ani, #72 ATP), scor 6-7(3), 7-6(8), 3-6, 7-6(5), 4-6. Meciul a durat 4 ore și 45 de minute și

Sinodul BOR aprobă canonizarea a 16 femei cu viaţă sfântă. Cine sunt acestea

HotNews acum 8 ore
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat, marţi, în şedinţa de lucru, canonizarea a 16 femei cu viaţă sfântă (muceniţe, monahii, soţii de domnitori, mame de sfinţi şi mărturisitoare). Şedinţa Sfântului Sinod s-a desfăşurat în Aula Magna

Ce spune ministrul de Finanțe despre problema amânării sau blocării plăţii pensiilor şi a salariilor, după două zile de proteste ale angajaților

HotNews acum 9 ore
Ministrul de Finanțe, Alexandru Nazare, a dat marți asigurări că nu se pune problema amânării sau blocării plății pensiilor și a salariilor din aparatul de stat, „așa cum s-a vehiculat, pe surse, în mass-media”, după ce a avut o întâlnire cu repreze

Real Madrid a învins Juventus, scor 1-0, şi s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei Mondiale a Cluburilor

News.ro acum 7 ore
Real Madrid a învins Juventus Torino, scor 1-0, marţi seară, la Miami, şi s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei Mondiale a Cluburilor. Unicul gol al meciului a fost marcat de Gonzalo Garcia, în minutul 54. La Real a intrat pe teren şi Kyli

Vremea

București
acum

18°
mie.

18°/31°
joi

20°/32°
vin.

22°/35°
sâm.

22°/31°
Iasi
acum

15°
mie.

15°/29°
joi

15°/30°
vin.

18°/34°
sâm.

17°/26°
Constanta
acum

19°
mie.

19°/25°
joi

19°/25°
vin.

20°/27°
sâm.

21°/26°
Cluj-Napoca
acum

13°
mie.

12°/30°
joi

15°/33°
vin.

18°/35°
sâm.

14°/29°
Timisoara
acum

13°
mie.

13°/35°
joi

17°/39°
vin.

21°/40°
sâm.

17°/34°