Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Guns N' Roses au întârziat 20 de ani şi două ore

Publicat in Romania Libera, joi 23 septembrie 2010 ·

Axl Rose şi-a respectat statutul de star şi proverbiala lipsă de punctualitate şi a lăsat cei 20.000 de spectatori (potrivit estimărilor organizatorilor) să îl aştepte aproape două ore. Scutiţi de înjurături şi incidente, rockerii americani şi-au luat însă revanşa şi au cântat două ore şi jumătate, oferind astfel unul dintre cele mai lungi şi mai cinstite show-uri ţinute la Bucureşti.

Au cântat aproape toate hiturile din tinereţe

GN'R au deschis concertul de la Romexpo cu „Chinese Democra­cy", melodia care dă titlul noului album şi al turneului, dar au virat rapid spre unul dintre hiturile tinereţii, „Welcome to the Jungle". În prima parte a concertu­lui muzicienii nu au reuşit să dez­morţească publicul obosit de aşteptare. Valuri de oameni au părăsit arena după doar câteva melodii care sunau departe de varianta de album. La primele cântece, spectatorii au fost mai preocupaţi de look-ul so­listului decât de muzică. „Vai, ce gras e!", „Ce frumuşel era", „Nu mai poate să ducă", se auzea în stânga şi-n dreapta. Şi da, Axl Rose are acum 48 de ani şi aduce cu Mickey Rourke în „The Wrestler". După alte câteva încercări de a apropia publicul de piesele mai noi, solistul a atacat cu curaj ariile sale clasice, electrizând mulţimea cu melodia „You could be mine". Au urmat apoi mai toate hiturile Guns: „Don't Cry", „November Rain", „Knockin' on Heaven's Door", „Rocket Queen", dar şi coveruri - „The Wall" al celor de la Pink Floyd şi „Whole Lotta Rosie" de la AC/DC sau un solo instrumental pe tema din „Pantera Roz". A lipsit „Patience", dar au cântat „Sweet Child o' Mine" (înainte de concert mulţi fani erau sceptici că solistul va putea duce această piesă). De altfel, mulţi au apreciat că Axl Rose a fost cinstit cu spectatorii. Şi-a încălzit vocea mai greu şi nu s-a sfiit să atace hiturile cu vocea gâjâită şi obosită de acum.

Axl Rose s-a înfăşurat în steagul

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Zi de doliu național în România în memoria Papei Francisc!

Ziua Constanta acum 2 ore
Astăzi, 26 aprilie 2025 este zi de doliu național pe teritoriul României, în memoria Papei Francisc, decedat la începutul acestei săptămâni la vârsta de 88 de ani. Decizia a fost luată de Guvernul României care a aprobat, joi, în ședință, o hotărâre

Peste jumătate din ţară, sub cod galben de furtuni. Până când este valabilă atenționarea meteo ANM

Libertatea acum 35 minute
Mai mult de jumătate din ţară va fi, începând de sâmbătă, sub o avertizare cod galben de furtuni, descărcări electrice și rafale puternice de vânt, a anunțat Administrația Națională de Meteorologie (ANM).

Rusia și Ucraina „foarte aproape de un acord”, susține Donald Trump. „Majoritatea punctelor importante au fost convenite”

HotNews acum 2 ore
Trimisul președintelui american Donald Trump, Steve Witkoff, s-a întâlnit vineri, la Moscova, cu președintele rus Vladimir Putin, pentru a discuta planul SUA de a pune capăt războiului din Ucraina. Trump a declarat că cele două părți sunt „foarte ap

Coreea de Nord prezintă o nouă navă de război de 5.000 de tone în „stilul Kim Jong Un”

News.ro acum 50 minute
Liderul nord-coreean Kim Jong Un a participat la o ceremonie de lansare la apă a unui „nou distrugător multifuncţional”, a anunţat, sâmbătă, agenţia de stat KCNA, citată de Reuters. Nava de război de 5 000 de tone a fost echipată cu „cele mai putern

Un atac israelian în Gaza s-a soldat cu moartea a patru persoane. Alte 30 de persoane ar fi prinse sub dărâmături, anunţă apărarea civilă

News.ro acum o ora
Agenţia de apărare civilă din Gaza a anunţat că un atac israelian asupra oraşului Gaza a ucis, sâmbătă, patru persoane şi a lăsat „peste 30” îngropate sub dărâmăturile unei case. „Echipajele noastre au reuşit să recupereze patru martiri şi cinci răn

FOTO Imagini impresionante de la Vatican. Mii de oameni s-au adunat în Piața Sfântul Petru pentru funeraliile Papei

HotNews acum 16 minute
Funeraliile Papei Francisc au loc sâmbătă în Piaţa Sfântul Petru din Vatican. Oamenii au început să sosească în piață dis de dimineață pentru a-și lua rămas bun de la liderul Bisericii Catolice. Autorităţile italiene se aşteaptă ca aproximativ 200.0

Înmormântarea Papei Francisc: cine participă, ce cod vestimentar este prevăzut

Ziarul Financiar acum o ora
Peste 200.000 de persoane sunt aşteptate să participe la ceremonia de înmormântare a Papei Francisc, inclusiv aproximativ 130 de delegaţii din ţări din întreaga lume şi 50 de şefi de stat. Atât bărbaţii, cât şi femeile trebuie să respecte un cod ves

Virginia Giuffre, acuzatoarea prinţului Andrew şi a lui Jeffrey Epstein, s-a sinucis. Ea avea 41 de ani

News.ro acum 4 ore
Virginia Giuffre, care i-a acuzat pe prinţul Andrew şi pe Jeffrey Epstein de abuz sexual, a murit la 41 de ani, a anunţat familia sa. Ea s-a sinucis, relatează BBC. Giuffre a fost unul dintre cei mai deschişi acuzatori ai infractorilor sexuali conda

Președintele interimar Ilie Bolojan și premierul Marcel Ciolacu participă la funeraliile Papei Francis

Ziua Constanta acum o ora
Preşedintele interimar Ilie Bolojan şi premierul Marcel Ciolacu participă sâmbătă, la Vatican, la funeraliile de stat ale Sanctităţii Sale Papa Francisc. În delegaţia oficială a României care va merge la Vatican se află şi ministrul Afacerilor Exter

Video Klaus Iohannis, surprins măturând trotuarul casei sale din Sibiu. Aparițiile fostului președinte sunt tot mai rare

Adevarul acum o ora
Fostul președinte Klaus Iohannis a fost filmat în timp ce mătura trotuarul din fața casei sale din Sibiu, într-o ipostază care a stârnit reacții neașteptate pe rețelele sociale.

Vremea

București
acum

20°
sâm.

12°/23°
dum.

12°/15°
lun.

7°/18°
mar.

6°/18°
Iasi
acum

15°
sâm.

10°/19°
dum.

5°/15°
lun.

5°/17°
mar.

5°/20°
Constanta
acum

18°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/13°
lun.

9°/12°
mar.

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

10°/19°
dum.

9°/12°
lun.

5°/18°
mar.

8°/19°
Timisoara
acum

12°
sâm.

12°/21°
dum.

8°/15°
lun.

11°/19°
mar.

8°/21°