Nemțenii au pierdut cu 0-2 meciul din Ștefan cel Mare după ce arbitrul Mugurel Drăgănescu le-a anulat un gol, le-a eliminat un jucător și a acordat două penalty-uri gazdelor.
Cea mai controversată fază a meciului s-a petrecut în minutul 35, atunci când Forminte a înscris un gol care consemna egalitatea pe tabelă, însă centralul partidei a invalidat reușita.
„Arbitrul i-a spus lui Forminte să declare presei că a fost henț", a declarat după încheierea jocului, fundașul Andrei Vițelaru.
Dacă dinamoviștii s-au făcut că plouă atunci când au fost întrebați după meci de golul anulat nemțenilor, oficialii de la Ceahlăul au acuzat maniera de arbitraj a brigăzii de fluierași.
„Dinamo e mai valoroasă, oricum ne bateau, dar era frumos să demonstreze asta. La al doilea penalty nu a fost fault. La 1-1 nu se știa ce se putea întâmpla. A văzut o țară întreagă ce s-a întâmplat", a spus Gheorghe Ștefan la gsptv.
Antrenorul nemțenilor, Marin Barbu a spus că golul anulat echipei sale a fost momentul psihologic al jocului, iar ruptura s-a produs un minut mai târziu, la eliminarea atacantului Cristinel Gafiţa.
„Arbitrul a zis că a anulat golul pentru henţ, dar în primă fază a arătat centrul terenului şi asistentul i-a semnalat henţul. Înseamnă că avea vedere de şoim. Dinamo n-a făcut o partidă deosebită", a spus Barbu la conferinţa de presă.