Inventivitatea celor puternici s-a dovedit întotdeauna prolifică atunci cînd a fost vorba să mai strîngă un ban de la cei mulţi, adică de la norod/nărod. Că s-au numit biruri, dări, dajdii, taxe, impozite – puţin importă; de cînd e lumea, otcîrmuirile s-au străduit să ia, dar fără să dea. Reamintesc cîteva dintre ele, că doar-doar cei de „sus“ vor găsi oarecare sugestii şi-or „pune“ de-o nouă taxă, că tot se chinuiesc şi produc doar falsuri. Mai întîi de toate o enumerare: oieritul, văcăritul, vădrăritul, stupăritul, goştina, găletăritul, cîblăritul, albinăritul, săpunăritul, fumăritul, gărdurăritul, tutunăritul, cotăritul, cepăria, coşniţa (dijma din poame), dijma din fîn, dijma din lemne, vama peştelui, rînduiala cînepii, birul untului, birul laptelui, birul cailor împărăteşti etc. Termenii dajdie, dijmă, bir nu se suprapun întru totul, astfel că un ţăran de pe la 1800, de exemplu, este „dator“ boierului, domnului şi bineînţeles sultanului, că vodă de unde să plătească de unul singur atîta bănet. Fiecare nouă dare a adus şi nemulţumirea norodului, unii s-au revoltat, alţii au fugit care încotro, dar cei mai mulţi au blestemat.

DE ACELASI AUTOR Cui i-e frică de prostime? Ghearele lungi ale dregătoriilor Despre vrăjitori şi vrăjitoare „Sminteala limbii“: despre sudălmi şi ocări Stricarea obiceiurilor ţării nu a fost niciodată văzută cu ochi buni şi a adus împotrivirea tuturor. Domnii care s-au grăbit să asuprească prin dări nenumărate, dijme felurite şi dajdii diverse n-au sfîrşit deloc bine. Mihai-vodă Racoviţă (1707-1709) şi-a început a doua domnie sub auspicii proaste – invazia lăcustelor. Dar asta nu-l va împiedica să „strice obiceiul desetinei, să calce orînduielile şi obiceiurile domnilor dinaintea lui“, înfiinţînd şi desfiinţînd prin hrisov domnesc modalităţile de percepere a dărilor. Ce era bun astăzi nu mai plăcea domnului a doua zi. Şi tot aşa,