Mesajul a fost trimis. Multumesc!

EXCLUSIV Mircea Sandu i-a cerut o jumătate de milion de euro lui Marian Iancu

Publicat in Adevarul, joi 23 septembrie 2010 ·

Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal a cerut 500.000 de euro în procesul de calomnie intentat patronului de la Poli Timişoara. În primă instanţă, Sandu a câştigat pentru o sumă de 20 de ori mai mică.

Tribunalul Bucureşti a stabilit că Marian Iancu trebuie să îi plătească lui Mircea Sandu 90.000 de lei daune morale, pentru că l-ar fi „gratulat” pe „Naşul” de la Federaţia Română de Fotbal cu apelative ca „alcoolic”, „hoţ” şi „şpăgar”, afirmaţii ce i-ar fi adus lui Mircea Sandu prejudicii pe plan familial şi social, conform plângerii depuse.

„Dacă aşa va considera instanţa, asta e, voi plăti. Am atacat decizia, mergem la Curtea de Apel şi vedem ce se întâmplă apoi. Nu pot să neg ce am spus atunci, asta cred şi acum, iar dacă instanţa va considera că nu am dreptate şi trebuie să achit o anumită sumă pentru vorbele mele, o voi face, mă supun legilor”, a spus finanţatorul echipei din Banat.

Acesta a dezvăluit că preşedintele FRF a cerut în plângere o sumă astronomică, jumătate de milion de euro „Iniţial a vrut să mă dea în judecată pentru un leu, însă atunci dosarul ar fi fost la Judecătoria de sector. A schimbat suma, astfel că Tribunalul Bucureşti se ocupă de caz. Lumea nu ştie asta, dar Sandu m-a dat în judecată pentru 500.000 de euro, iar faptul că i s-a dat în primă fază dreptate pentru o sumă de 20 ori mai mică decât a cerut, 90.000 de lei, îmi dă speranţe că aş putea avea succes la apel”, a declarat Marian Iancu pentru „Adevărul”.

Relaţiile dintre timişoreni şi conducerea FRF sunt tensionate de mulţi ani, din cauza problemei palmaresului echipei bănăţene. În sezonul trecut, tocmai din cauza "dosarului palmaresului", Poli a fost penalizată cu şase puncte, însă până la urmă FIFA a decis că penalizarea a fost nedreaptă. În acea perioadă s-au adresat vorbele grele care au dus la acest proces.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 3 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 3 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 8 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 2 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 2 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 4 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Ilie Bolojan spune că doar 35% dintre proiectele programului Anghel Saligny ar urma să continue: „Am cheltuit mai mult decât ne-am angajat”

Adevarul acum 5 ore
Premierul Ilie Bolojan a explicat că doar 35% dintre proiectele pe Anghel Saligny ar urma să continue în acest an. Autoritățile și constructorii au fost anunțați să-și pună lucrările în siguranță.

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 3 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Sondaj INSCOP. Două treimi dintre români spun că Ceaușescu a fost un lider bun: „Procentele catastrofice care mitologizează viața în comunism nu sunt doar rezultatul unui fenomen natural”

HotNews acum 12 ore
66% dintre români cred că fostul lider comunist Nicolae Ceaușescu a fost un președinte bun pentru țară. 24% dintre români cred că acesta a fost un lider rău pentru România, iar 7,8% spun că nu știu să aprecieze acest lucru, potrivit unui sondaj INSC

Vremea

București
acum

25°
mar.

23°/41°
mie.

23°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/42°
Iasi
acum

22°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
vin.

19°/36°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/34°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
vin.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

23°
mar.

18°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/38°