E firească dorinţa oricărui părinte de a-şi proteja copilul. Vreau să-l ţin cît mai departe de orice i-ar putea face rău, de mizerii, promiscuitate, abuz fizic, cuvinte murdare. Aş vrea pentru el o lume perfectă, în care oamenii respectă legi scrise şi nescrise şi în care protecţia micului cetăţean să fie infailibilă. Dar ştiu bine că o astfel de lume nu există, nici măcar în poveşti – de altfel, populate cu personaje negative în aceeaşi măsură cu cele pozitive. Ce soluţii am deci, pentru a-l ajuta pe cel mic să răzbată în lumea imperfectă în care am ales să-l aduc?

Cel mai simplu pare, la prima vedere, protecţia prin izolare: mă interpun între el şi rău, anulez întîlnirile cu oamenii sau întîmplările care l-ar putea răni, îl ţin aproape de mine ca-ntr-un marsupiu atotprotector, şi nu las nimic din ale lumii nedrepte să răzbată pînă la el. Pe termen scurt, pare soluţia cea mai seducătoare: adun lîngă mine toate armele şi instrumentele care pot face curat în jurul lui. Şi, pentru că nu pot fi îndeajuns de prevăzător – chipul răului are infinite faţete şi căi de seducţie – construiesc pentru copilul meu o seră, în care nu vor pătrunde decît aer, prieteni, rude, situaţii atent selecţionate. Pe termen lung însă, soluţia ridică nenumărate întrebări: cît de mult timp pot face asta? Ce se va întîmpla cu el, dacă eu, într-o zi, nu-i voi mai putea fi alături? Dacă sera asta construită pentru protecţia lui îl va priva şi de bucuria de a întîlni oameni, experienţe cu adevărat benefice? Ce îmi dă certitudinea că voi şti întotdeauna ce e bine şi ce e rău pentru el? E, oare, drept să-l fac dependent de judecata mea, presupunînd că niciodată nu va fi în stare să o dezvolte şi să o folosească pe a lui?

DE ACELASI AUTOR Moş Crăciun cu ATV Scriitori cu corp No comment Un proiect curajos

Prima consecinţă a adoptării acestei soluţii este aceea că îmi voi transform