S-au făcut auzite replici politice de o duritate fără precedent diplomatic în istoria semicentenară a Uniunii Europene. Aproape fără precedent, pentru că Sarko a recidivat, de fapt. Domnia sa a mai avut referiri la numărul redus de neuroni al altei doamne comisar, cam acum vreun an. De aceea, nu tonul a surprins prea tare. Conţinutul răstelii a fost relativ nou. „Sîntem membri fondatori, noi am inventat drepturile omului, nu ne trataţi voi pe noi ca pe cine ştie cine.“ Un fel de „io te-am făcut, io te omor“. Atitudine tip Becali, „banul meu, banul meu, fac ce vreau“. Perplexitatea a venit şi din faptul că se arată public şi spectaculos nivelul ipocriziei fondatoare din culisele construcţiei europene. Îmi amintesc de „o Uniune a statelor cu drepturi egale, clubul de elită ale cărui reguli se aplică tuturor, fără discriminare sau derogări“ şi alte lozinci. Cu ele a fost hrănită opinia publică românească înainte de aderare. Ar trebui să rămînă acum doar cu valoarea propagandistic-mobilizatoare a contextului istoric.

DE ACELASI AUTOR Ne consultă Europa! Utilităţi particulare Priorităţi rurale Sînt expirat Pe plan intern, Sarkozy avea nevoie de un spin de comunicare, de o temă care să prindă prima pagină a ziarelor şi să mai aburească lupele cu care media începuse a privi înspre conduitele unor membri ai cabinetului. Pretextul era spectaculos, ţinta era uşor de identificat, manevra de comunicare mergea la sigur, fiind testată de multe ori în istorie. Numai că sofisticata administraţie franceză (printre cele mai performante şi bine pregătite din întreaga lume) a comis o inexplicabilă gafă de redactare într-un ordin către funcţionarii locali. În plus, a mai omis să trimită cîteva documente importante către Comisia Europeană, socotind că ţări ca România şi Bulgaria ar avea datoria să respecte rigoarea Tratatelor Comunitare, dar un stat fondator poate să le ignore