Mesajul a fost trimis. Multumesc!

SCJU, de la Căp(ăţână) se-mpute…

Publicat in Ziua Constanta, joi 23 septembrie 2010 ·

Văzut din afară, spitalul judeţean pare o caricatură grotescă. Din interior însă e un bordel în toată regula. Ca simplu cetăţean, mă apucă groază la gândul că odată, când voi cădea şi eu bolnavă, va trebui să mă dau pe mâna doctorilor care taie şi spânzură în spitalul judeţean.

Mi-e silă că va trebui să mă duc cu mâncare de acasă dacă voi vrea să mă internez, pentru că firma de catering e aproape de faliment, graţie calităţilor manageriale ale directorului Căpăţână, că va trebui să plătesc analizele pentru că trebuie să „mănânce“ şi gura ăluia de-i zice „Synevo“, că trebuie să scot bani din buzunar pentru tomograf, pentru că şi celălalt „văr“ al managerului, zis „Pozimed“ vrea să trăiască şi el. Dacă mai pun la socoteală şi faptul că doctorii merg pe sistemul consultaţiilor din ochi, îmi vine să mă înham preventiv la regim şi să o las, de bună voie, mai moale, numai să mă ştiu ferită de tot acest sistem. Clădirea în care discipolii lui Hipocrate încearcă să-şi practice meseria e sub orice critică. Saloanele, dacă nu stau să se prăbuşească peste tine la orice strănut ce ar putea provoca o oarecare vibraţie, atunci sunt împânzite cu ţevi de pe care pică vată de sticlă şi abia sunt luminate prin ferestre care au încă geamuri transparente, doar că nu ştie nimeni lucrul acesta din cauza prafului care le acoperă. Asta n-ar fi tot... un copil cu stare febrilă aşteaptă pe la uşi în medie o oră până când medicul, exasperat de insistenţele mamei, binevoieşte să renunţe la discuţia cu asistenta şi revine în cabinet pentru o consultaţie de 5 minute. O tânără venită de la 85 km plânge în faţa unei asistente care nu îi permite accesul la medic fără un bilet de trimitere de la medicul de familie. O alta însărcinată patrulează pe coridor în timp ce are contracţii şi aşteaptă pentru un ecograf, după care i se spune să ia „3 papaverine pe zi şi 3 telenovele (minim)“. Salvările l

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Coreea de Sud: 14 persoane au murit, după ce ploile abundente au provocat alunecări de teren şi inundaţii

News.ro acum o ora
Doi oameni au murit şi alţi doi erau daţi dispăruţi duminică în oraşul-staţiune Gapyeong din Coreea de Sud, după ce o alunecare de teren a înghiţit case şi maşini, în timpul unei perioade de ploi abundente, relatează Reuters. Astfel, numărul decesel

Ceremonie militară și religioasă de Ziua Aviației Române și a Forțelor Aeriene, duminică, în București, la Monumentul Eroilor Aerului din Piața Aviatorilor / Evenimentul va începe la ora 10:00

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare O ceremonie militară şi religioasă are loc, duminică, la Monumentul Eroilor Aerului, cu ocazia Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene. Vor evolua aeronave militare aparţinând Forţelor Aeriene Ro

CEO-ul Astronomer demisionează după incidentul viral de la concertul Coldplay

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Andy Byron, directorul executiv al companiei de tehnologie Astronomer din New York, a demisionat din funcție după ce a fost surprins îmbrățișând o angajată la un concert Coldplay, potrivit unei decla

Compania americană de investiții Blackstone se retrage din consorțiul pentru investiția în TikTok SUA, în contextul incertitudinilor comerciale cu China

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Gigantul american din domeniul capitalului privat Blackstone s-a retras din consorţiul care negociază investiţia în operaţiunile TikTok din Statele Unite, potrivit unei surse familiare cu discuţiile,

WhatsApp pregătește o nouă funcție de inteligență artificială

HotNews acum o ora
Cea mai populară aplicaţie de comunicare din lume testează o funcţie care va rezuma mesajele necitite din mai multe conversaţii într-o singură operaţiune, scrie News.ro. După ce, în urmă cu o lună, a introdus funcţia Message Summaries, care rezumă m

Mesaje și urări de „La mulți ani”, de Sfântul Ilie

HotNews acum 12 ore
În 20 iulie, creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Ilie, considerat făcător de minuni şi aducător de ploi în perioadă de secetă. Este şi ziua Aviaţiei Române, Sfântul Ilie fiind considerat ocrotitorul aviatorilor. Iată câteva felicitări și „

Alegerile din Japonia, un test crucial pentru prim-ministrul Ishiba

Mediafax acum 2 ore
Sondajele de opinie sugerează că Partidul Liberal Democrat al lui Ishiba și partenerul de coaliție, Komeito, ar putea să nu obțină cele 50 de locuri necesare pentru a păstra controlul asupra camerei superioare a parlamentului, cu 248 de locuri, într

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 12 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, propune Rusiei noi negocieri săptămâna viitoare pentru încetarea focului

Ziarul Financiar acum 11 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat sâmbătă că Ucraina a trimis Moscovei o ofertă pentru o nouă rundă de negocieri de pace săptămâna viitoare, exprimându-şi dorinţa de a accelera discuţiile pentru un armistiţiu, notează Reuters. Deşi

Oana Țoiu: Trebuie să facem trecerea de la a ajuta Ucraina să reziste, la a o ajuta să câștige

Mediafax acum 11 ore
Sâmbătă, la Antena 3 CNN, ministrul de Externe, Oana Țoiu, a condamnat atacurile rusești recente asupra Ucrainei, caracterizându-le drept „incalificabile”. De asemenea, oficialul a pledat pentru o sporire a sprijinului pentru Ucraina „Trebuie să fac

Vremea

București
acum

26°
dum.

19°/35°
lun.

22°/38°
mar.

25°/42°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

22°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

26°
dum.

19°/30°
lun.

22°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/27°
Cluj-Napoca
acum

20°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

21°/31°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

22°
dum.

19°/34°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

21°/37°