Tituba
Procesul vrăjitoarelor din Salem din 1692 cuprinde un moment istoric pe care cei mai mulţi americani şi-ar dori să îl uite. Judecata a oferit o mostră a unei societăţi puritane înguste, terorizată de propriile temeri şi superstiţii.
Printre primele trei femei care au fost judecate s-a numărat şi Tituba, o sclavă cu origini misterioase. Potrivit unor povestiri din folclor, Tituba şi-a mărturisit crimele pentru a evita bătăile pe care le primea de la stăpânul său, reverendul Samuel Parris, şi a dezvăluit într-o presupusă mărturie că a semnat pacte cu diavolul, că a zburat pe mătură şi că putea vorbi cu pisicile sau lupii.
Se spune că prezenţa sa neobişnuită a determinat numeroase femei să cadă sub vraja satanei. Totuşi, spre deosebire de alte vrăjitoare prinse în timpul vânătorii din Salem, Tituba nu a fost nici spânzurată, nici omorâtă cu pietre. A petrecut ceva timp în închisoare, apoi a fost eliberată şi i s-a pierdut urma - o dispariţie uluitoare care nu a făcut decât să sporească notorietatea legendei.
Vrăjitoarea din Hansel şi Gretel
Deşi este un basm pentru copii, Hansel şi Gretel tratează nişte teme destul de serioase: foametea, abandonul şi canibalismul. În povestea fraţilor Grimm, atunci când familia celor doi fraţi nu mai are ce să mănânce, mama vitregă şi rea îl convinge pe tatăl bun, dar naiv, că este mai bine să îşi abandoneze copiii în pădure.
După o serie de peripeţii, micuţii ajung la o căsuţă construită din turtă dulce şi bomboane, din care încep să mănânce cu poftă până când o vrăjitoare deschide uşa şi îi ademeneşte înăuntru, cu promisiunea că le va da şi mai multe dulciuri. Această vrăjitoare este însă una dintre cele mai rele existente: mănâncă oameni. Într-un final, bătrâna malefică moare arsă într-un cuptor în care este închisă de Gretel.
Vrăjitoarea din Endor
Deşi pare surprinzător, exi