Unii oameni aparent normali traiesc intr-o subzistenta emotionala permanenta. Sunt singuri, sau au pe cineva dar “nu se leaga”. In momentul in care fericirea da buzna peste ei, ceva din echilibru se strica, devin confuzi si neajutorati; si resping fericirea. Din pura lasitate. Din egoism. De teama esecului. Subzistenta emotionala e perfecta pentru un om obisnuit sa isi faca singur ordine in dulap, sa nu isi calce camasa din lipsa de motivatie, sa se aplece cu intreg sufletul peste latura profesionala.
Sunt oameni vesnic transpirati, preocupati, sau oameni rataciti in panza socializarii incat uita sa-si mai ude florile din casa. Sunt oameni al caror stomac este obisnuit si resemnat cu chifla de la Snack Attack. Ei cred ca dragostea are o formula, se poate tasta repede, ori este clasificata in functie de cai-putere. Sunt constienti ca leul isi schimba valoarea zilnic, dar nu se asteapta ca stiinta seductiei sa sufere aceleasi fluctuatii.
Si pac! apare Fericirea. Sau.. ceea ce se inscrie etans in formula lor de calcul al vietii. Apare intamplator, lasa un bilet cu o amenda peste parbriz, unde ei au parcat de nevoie, din graba, din aroganta. Tanara politista este prinsa in flagrant delict si taxata cu un numar de telefon. Minunata faptura, dupa doar cateva intalniri la ceai, isi ia rolul de femeie cu ambele maini si pune catuse. Ceea ce pentru agricultorul amator insemna pasiunea catorva nopti, pentru ea, cu standarde emotionale inalte, inseamna mult mai mult. Ea nu traieste in subzistenta, ea si-a pastrat sentimentul de calitate pentru el, desi nu-l cunostea. A investit in propria-i fiinta, prin urmare accepta doar moneda de aur la schimb. Nu e “Love me or go to jail!” …ci amandoua. Inchisoarea morala de inalta securitate. Frigiderul trebuie impartit, baia se foloseste intai de cel care pleaca primul la servici. Etc. Etc. Urmăreşte-ne pe Facebook şi pe
