* ediţia 2010 cuprinde două turnee, unul pentru amatori şi altul pentru sportivii avansaţi
Sâmbătă, 25 septembrie, la sediul clubului Activ TT, din Complexul Hipodrom, se desfăşoară cea de-a patra ediţie a "Cupei Activ" la tenis de masă.
Vor avea loc două turnee, primul rezervat amatorilor, cel de-al doilea sportivilor avansaţi. Se acordă trei categorii de premii la fiecare grupă, precum şi alte surprize pe parcursul concursului. "Au dreptul de a concura sportivi cu vârste începând de la 18 ani şi cred că, şi de această dată, numărul tenismenilor va fi la fel de mare ca la ediţiile precedente. Avem premii tentante, surprize pentru toţi participanţii", a declarat Marinela Boros, preşedinta clubului brăilean.
CS Activ TT are ca parteneri Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret şi cotidianul Obiectiv Vocea Brăilei. Înscrierile se fac la sediul clubului, însă, pentru alte lămuriri în legătură cu concursul, organizatorii pun la dispoziţia doritorilor şi următorul număr de telefon: 0763909091. * ediţia 2010 cuprinde două turnee, unul pentru amatori şi altul pentru sportivii avansaţi
Sâmbătă, 25 septembrie, la sediul clubului Activ TT, din Complexul Hipodrom, se desfăşoară cea de-a patra ediţie a "Cupei Activ" la tenis de masă.
Vor avea loc două turnee, primul rezervat amatorilor, cel de-al doilea sportivilor avansaţi. Se acordă trei categorii de premii la fiecare grupă, precum şi alte surprize pe parcursul concursului. "Au dreptul de a concura sportivi cu vârste începând de la 18 ani şi cred că, şi de această dată, numărul tenismenilor va fi la fel de mare ca la ediţiile precedente. Avem premii tentante, surprize pentru toţi participanţii", a declarat Marinela Boros, preşedinta clubului brăilean.
CS Activ TT are ca parteneri Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret şi cotidianul Obiectiv Vocea Brăilei.