- Timpul, Nr. 1, 16-22 septembrie 2010 -

Petre Mihai Băcanu a mai fondat un ziar: a apărut primul număr din „săptămînalul de atitudine“ Timpul. (Pe piaţă există cel puţin încă o publicaţie cu acest titlu, iar din 1990 încoace au tot circulat reviste şi ziare intitulate Timpul – nu ştiu exact în descendenţa căreia dintre ele vrea să se situeze aceasta). Pe ultima pagină, Mircea Cărtărescu îşi aminteşte, nostalgic, cum (nu) l-a cunoscut pe Eminescu: „Dac-aş fi trăit pe vremea lui, n-aş fi ştiut că este Eminescu, poate nici măcar dacă i-aş fi citit versurile. Căci mai erau poeţi în preajmă, şi pe-atunci distanţa dintre el şi Samson Bodnărescu sau Dimitrie Petrino nu părea atît de abisală ca azi. Pentru Macedonski şi destui alţii, poezia lui Eminescu era vetustă şi confuză. Ajungea să nu-l citeşti sau să-l citeşti resentimentar, ca să-l excluzi fără remuşcări din rîndul celor valoroşi. Mă chinuie gîndul că poate nu m-aş fi apropiat de el, nu l-aş fi preţuit, poate că nici măcar nu l-aş fi remarcat. Poate-aş fi fost un junimist cinic sau un imbecil de la Revista contimporană, care i-ar fi contabilizat „greşelile de exprimare“. N-aş fi fost, oricum, Creangă, poate singurul om care l-a iubit cu adevărat, deşi nici el nu ştia că iubeşte un poet, ci doar un om mai curat şi mai fantast decît cei din jur.

Mă-ntreb dacă m-aş duce să-l văd, dacă prin absurd tehnologia ar permite un fel de turism temporal. Închipuiţi-vă: să-i vezi pe ei, cei iluştri, cei a căror fiinţă te-a schimbat interior, să-i poţi pipăi şi să urli: este! Ce de inşi ar roi în jurul lui Isus, al lui Da Vinci sau al lui Rimbaud! Ce de români ar da năvală să se pozeze cu Eminescu şi Caragiale, să filmeze bătălia de la Călugăreni... Nu, nu m-aş duce, deşi mi-ar fi foarte greu să rezist. Mă mulţumesc cu chinuitoarea absenţă care este pentru mine Eminescu. Prietenul pe care trebuia să-l am şi nu l-am