Tânărul lider al PSD are prieteni peste tot, printre liderii sindicali care-i transpun rapid orice discurs în slogan de pancartă, printre liberalii cu ştaif, printre patronii televiziunilor de ştiri, ba chiar printre oamenii de bază ai puterii, iar Traian Băsescu nu este total exclus din acest cerc.

Oamenii exasperaţi de sărăcie, care s-au strâns în jurul Guvernului pentru a-şi vărsa nervii şi nemulţumirea pe Emil Boc, nu sunt prietenii lui Victor Ponta. Ei sunt doar masa de manevră a liderilor sindicali, care o dată la patru ani primesc locuri în Parlament din partea PSD. Victor Ponta are nevoie de aceşti sindicalişti, care, cu mici excepţii, trăiesc pe picior mare, fac afaceri profitabile, căpuşază şi falimentează întreprinderi de stat, dar mai ales răspund prompt la chemările unor grupuri politice şi de interese. Victor Ponta crede că aşezându-se, fie şi simbolic, în fruntea luptei sindicale îşi va spori notorietatea, simpatiile, credibilitatea şi în acest fel va negocia mai profitabil cu liberalii în perspectiva alegerilor din 2012.

Crin Antonescu şi Victor Ponta îşi trimit reciproc bezele de la televiziunile patronate de Sorin Ovidiu Vîntu şi Dan Voiculescu, pe unde amândoi trec mult mai des decât pe la Parlament. Dar, spre deosebire de şeful liberalilor, Victor Ponta este mult mai echilibrat şi priveşte adesea cu politeţe, dacă nu chiar cu teamă spre Traian Băsescu. Tânărul lider al social-democraţilor ştie că va avea nevoie de sprijinul Cotrocenilor peste doi ani, când partidul său va câştiga, probabil, alegerile, iar uşa palatului prezidenţial a mai fost deschisă pentru PSD şi în 2008, cu ajutorul deputatului Ilie Sârbu, socrul lui Victor Ponta.

Şeful PSD mai are încă destul timp să-şi consolideze poziţia şi să-l curteze pe Traian Băsescu, dar deocamdată trebuie să fie duşmanul său raţional, pentru că doar aşa va continua să crească